Trei bărbaţi au fost reţinuţi în urma percheziţiilor din București și Ilfov, într-un dosar de camătă și șantaj

62488993
Poliția Română

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Otopeni au dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei bărbaţi, în urma probatoriului administrat într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, camătă şi şantaj.

 

"Persoanele în cauză urmează să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, miercuri, cu propuneri privind luarea de măsuri preventive", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Otopeni efectuează în continuare cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de camătă, şantaj şi lovire sau alte violenţe, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Poliţiştii de la IPJ Ilfov, sprijiniţi de alte structuri cu atribuţii pe linia poliţiei judiciare, au efectuat, marţi dimineaţă, 37 de percheziţii domiciliare în 34 de locaţii din judeţele Ilfov, Dâmboviţa şi în municipiul Bucureşti.

În cauză se efectuează cercetări faţă de zece persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, camătă şi şantaj.

De asemenea, alte 30 de persoane au fost audiate la sediul poliţiei în acest dosar. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62488920
Premiile Europene pentru Patrimoniu 2024. Biserica Saxonă din Alma Vii a câștigat trei distincții
Biserica Saxonă din Alma Vii a câștigat trei distincții la Ceremonia Premiilor Europene pentru Patrimoniu 2024.
62488949
Când începe Black Friday în 2024. O noutate în acest an va fi modalitatea de plată
S-a anunțat data oficială pentru Black Friday de anul acesta. 8 noiembrie va fi ziua în care comercianții noştri vor face, cel puțin teoretic, cele mai mari reduceri.
62488946
Ministerul Sănătăţii lucrează la o listă cu substanțele care pot ieşi fals pozitiv la testul antidrog
Ministerul Sănătăţii lucrează la o listă a substanțelor active care pot influența capacitatea de a șofa și una a medicamentelor care conțin aceste substanțe. Mai ales ca multe dintre pilule pot ieşi fals pozitiv la testul antidrog.