Drumarii au semnalizat porțiunea, iar șoferii așteaptă la semafor să împartă aceeași bandă de deplasare. DN10 este una dintre principalele șosele care asigură legătura dintre județul Buzău și Ardeal. O porțiune de aproximativ 100 de metri s-a surpat, iar autoritățile au declarat sectorul de drum drept zonă calamitată.

Dragoș Voicu, primarul comunei Siriu: „S-a surpat aproape de tot carosabilul și trotuarul din spatele nostru din cauza izvoarelor atât subterane, cât și supraterane, apa a pătruns prin crăpături, cât și prin subteran sub zidul de sprijin al drumului și partea carosabilă s-a surpat”.

Localnică: „A fost un iaz pe aici și fata mea are casa aici, ce să mai facem, atâtea ploi, nu este de vină nimeni”.

Localnică: „Trec copii la școală, este grădiniță în centru, este școală aici, în centru, copiii trebuie să se ducă, să meargă singuri. Este periculos că poate să plece casa la vale și primăria și poliția și tot”.

Acum, circulația se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, dirijată cu ajutorul unor semafoare instalate în zona afectată. Restricții de tonaj nu au fost impuse, cel puțin deocamdată.

Șofer: „Se va rezolva problema. Dacă s-au pus balize, s-a făcut protecția”.

Sorin Robu, director DRDP Buzău: „Am derulat o expertiză tehnică, preconizând că până la începutul săptămânii viitoare să avem toate aprobările și să începem refacerea sectorului de drum afectat”.

O echipă de specialiști urmează să facă verificări în teren și să stabilească de ce s-a produs această surpare.

Zona Siriu este cunoscută pentru terenul instabil, în primul rând din cauza izvoarelor și a apelor subterane.