Tinerii care lucrează de acasă s-au orientat către a doua facultate. Jobul le permite și cursurile online

×
Publicitate

Mii de tineri care lucrează de acasă şi-au transformat locuinţele în birouri, dar şi în sală de cursuri. Au profitat de faptul că universităţile au orele online şi s-au înscris la a doua facultate.

Cei mai mulţi au ales o specializare cu totul nouă care să le îmbogăţească CV-ul şi să-i ajute în carieră.

Arpad lucrează de acasă în domeniul IT şi a început anul acesta al doilea masterat online.

Arpad Gabor – student: „Cu lucrul este destul de flexibil, dar şi la facultate, având cursurile online, nu mai trebuie să mă deplasez până acolo. Lucrez, ştiu că am acum un curs, intru în curs"

Şi Raluca şi-a mutat biroul acasă şi a realizat că timpul îi permite să înveţe ceva nou, aşa că face a doua facultate.

Raluca Muntean – studentă: „Am totul la îndemână. E comod, asta e cel mai bun cuvânt prin care pot descrie toată situația asta."

Roxana a studiat în trecut Relaţii Publice şi lucrează pentru o firmă care organizează evenimente. Anul acesta a început să studieze Politici Publice ca să înveţe şi tehnici de negociere.

Roxana Elena Szogi – studentă: „Intru rapid pe link şi stau de pe telefon şi pot să comunic cu căştile oriunde m-aş afla. Am participat şi din maşină, şi de la birou, şi din parc sau de la o terasă".

Specialiştii spun că fenomenul e doar un răspuns la cerinţele de pe piaţa muncii: o singură specializare nu le asigură tinerilor un post, în schimb doua le cresc şansele de angajare.

Ioan Hosu, sociolog UBB: „Nevoia de reprofesionalizare, de orientare în funcţie, de ceea ce se solicită în piaţă, cred că astea sunt argumente suficient de importante pentru mulţi tineri să opteze pentru noi formule, noi specializări."

La Universitatea Politehnică Timişoara, de exemplu, numărul celor care fac un masterat cu taxă a crescut cu 50 % faţă de anul trecut. Iar domeniile alese de studenţi sunt cele căutate de angajatori.

Florin Drăgan - rector Universitatea Politehnică Timișoara: „Bineînţeles că zona IT este un pic mai favorizată. Pe zona de management, pe administraţie publică, şi tot ce înseamnă inginerie".

Şi în Iaşi, aproape două mii de tineri fac două facultăţi în paralel.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62217917
România, o țară sufocată de pandemia de COVID-19. Medicii au ajuns să ventileze manual pacienți infectați

În Romania recordurilor negative, COVID-19 nu ia pauză. Ucide zilnic! De vineri până sâmbătă a făcut 282 de victime.

62217888
Autoritățile au anunțat noi măsuri în București

Instituțiile publice și firmele private cu peste 50 de angajați din București trebuie să-și decaleze programul de lucru astfel încât oamenii să ajungă și să plece de la lucru pe grupe la cel puțin o oră distanță.

62217885
Care este regula de aur pentru ca murăturile să fie perfecte

În saramură sau oțet, combinate ori simple, murăturile reprezintă cea mai sănătoasă garnitură din sezonul rece, potrivit nutriționiștilor.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.