Tensiuni în Timișoara, după ce carantina a fost prelungită. "Nu ne-au înțeles în '89, nu avem pretenția acum"

×
Publicitate

În Timișoara, situația a devenit tensionată, după ce restricțiile s-au prelungit cu încă 72 de ore.

A fost nevoie de o decizie fără precedent, a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, după ce unii dintre responsabili n-au mai votat pentru menținerea regulilor stricte, chiar dacă în zonă, numărul îmbolnăvirilor continuă să crească.

Neînțelegerile i-au bulversat pe oameni, iar premierul Florin Cîțu a cerut o întâlnire cu reprezentanții autorităților locale, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

155 de locuitori din Timiș au fost confirmați cu SARS-CoV-2 doar în ultimele 24 de ore. În Timișoara, de pildă, rata de îmbolnăvire a trecut de 8. La terapie intensivă nu mai sunt locuri, însă în spitalul de boli infecțioase nu mai pot fi internati nici cei cu forme medii.

Virgil Musta, medic specialist: "Noi, cadrele medicale, suntem pe o presiune foarte mare datorită numărului mare de cazuri și dacă nu se întrerupe acest lanț și vor fi multe cazuri, noi vom avea o problemă de sănătate".

Timișoara este de două săptămâni în carantină. Deși pentru localnici s-au introdus restricții dure nu toți le-ar fi respectat așa că rata de îmbolnăvire a continuat să crească. Drept urmare, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, de la miezul noptii, prelungirea carantiei. Deocamdată pentru 72 de ore. În comitetul județean, măsura nu a avut suficientă susținere. Primarul Dominic Fritz - de exemplu - s-a abținut de la vot.

Dominic Ftitz, primarul municipiului Timișoara: "Guvernul României a intervenit în urma blocajului politic din CJSU și a carantinat, așa cum era logic, toată zona metropolitană. Este ceva ce ne va ajuta, pentru că virsul nu se oprește la limita unor UAT-uri".

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș: "E inadmisibil ca Arafat să vină să ne zică că ia decizii peste noi. Bucureștiul nu ne-a înțeles nici în decembrie '89, când am ieșit în stradă împortiva comunismului, nu avem poretenția nici acum".

Lucian Bode, Ministrul de interne: "Normal ar fi să nu existe astfel de situații. Absolut normal ar fi să existe un dialog între nivelul local și cel național. Departamentul pentru Situații de Urgență a luat o decizie tranzitorie pentru 72 de ore până la momentul în care Comitetul pentru Situații de Urgență va lua o hotărâre care este suverană".

Neînțelegerile dintre autoritățile locale au creat confuzie.
Cei cu afaceri în HoReCa își făcuse aprovizionarea ca să se redeschidă astăzi.

Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș: "Dacă decizia s-ar fi luat în CJSU, cetățenii nu ar fi fost informați că se ridică măsura, că duminică seara să ajungă să afle că nu se mai ridica și ca măsura este prelungită. Este prima oară când s-a uzitat de acel articol care dă dreptul șefului DSU să ia măsuri temporare, inclusiv de carantinare zonală".

Premierul Florin Cîțu a cerut, mâine, o întâlnire cu reprezentanții consiliilor județene și ai Asociației Municipiilor ca să nu se mai ajungă în astfel de situații.

Florin Cîțu, premierul României: "Aștept soluții pentru a vedea cum putem să evităm - poate carantinarea - dar cu alte măsuri, deci înțeleg că sunt particularități pentru fiecare zonă, dar soluțiile trebuie să vină de la cei care administrează autoritățile locale acolo".

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, este de părere că pentru reducerea ratei de infectare și înlăturarea carantinei trebuie urmărite trei direcții: intensificarea campaniei de vaccinare, creșterea cu 50% a numărului de vaccinuri alocate și mărirea capacității de terapie intensivă.

De asemenea ar trebui să se țină cont de populația reală a fiecărei localități pentru ca în orașele mari trăiesc mai mulți oameni decât cei numărați la ultimul recensământ.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Măștile sanitare, o nouă sursă de poluare. Au înfundat deja canalizarea în mai multe oraşe

Măștile pe care ne-am obișnuit deja să le purtăm de un an ne protejează, dar reprezintă și o nouă sursă de poluare.

Cum vor autoritățile să evite carantinarea Bucureștiului. Formula de calcul ar putea fi schimbată

Intră sau nu Bucureștiul în carantină? Aceasta este întrebarea, în condițiile în care luni, dintre cele 3.743 de cazuri de COVID confirmate în toată țara, 1.446 au fost doar în capitala României.

Chitila, Corbeanca, Măgurele și Ciorogârla, din Ilfov, intră în carantină

Localitățile Chitila, Corbeanca, Măgurele și Ciorogârla din județul Ilfov vor intra în carantină pentru o perioadă de două săptămâni, din cauza numărului ridicat de cazuri de Covid-19.

Recomandări
Protestul fermierilor din Piaţa Victoriei a degenerat. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene, Pasajul Victoriei este blocat

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. 

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii. Care ar fi ieftinirea, pe litru la pompă

Guvernul menține acciza la motorină redusă cu 25% până la sfârșitul lunii cu scopul declarat de a limita efectele scumpirilor dictate cotațiile petrolului de pe piața internațională. Chiar și așa, prețul carburanților din România este așteptat să crească.

UEFA a desemnat Bucureștiul gazda finalei Europa League din 2028. Meciul se va disputa pe Arena Națională

Bucureștiul și Arena Națională vor găzdui finala UEFA Europa League din 2028, după ce Comitetul Executiv al UEFA a desemnat marți, 15 septembrie, Capitala României drept gazdă a meciului decisiv.