Teatrele s-au redeschis, dar nu există norme de protecție. ”Să nu ne împiedicăm de această mască”

×
Publicitate

Și foamea de cultură poate fi potolită, pentru că începând de marți se pot relua spectacolele de teatru și proiecțiile cinematografice.

Sătui să mai aștepte redeschiderea sălilor de spectacole, actorii de la Teatrul Național din Timișoara au ieșit în aer liber pentru a se întâlni cu publicul, care abia a așteptat spectacolul.

Teoretic, din 1 septembrie şi sălile de teatru din interior ar putea fi deschise pentru public.

Însă reprezentanții teatrelor susțin că nu pot face asta, pentru că nu există ordinul comun semnat de cei doi miniștri, al Culturii și al Sănătăţii.

„Hai măi, pui, parcă ai avea 14, nu 24 de ani. Pui, ești genial, ești strălucitor”.

Spectacolul "Aeroport" a deschis stagiunea de toamnă a Teatrului Național din Timișoara, în aer liber, la marginea unui parc.

Reprezentanții teatrului au pus la dispoziție numai 96 de bilete, care s-au vândut încă din primele zile.

„- Oricum nu erați obligată să ascultați.
- Nu eram obligată, dar am auzit!
- Aparent asta ajută când vrei să cucerești o femeie".

Fiecare spectator a fost obligat să poarte mască pe toată perioada spectacolului, iar scaunele au fost aranjate astfel încât să existe distanțare socială.

Doar membrii aceleiași familii au avut voie să se apropie unul de celălalt.

Tânără: „Totul este foarte drastic, dar cumva e un sacrificiu bun. Cu toată strictețea asta este foarte bine să fim încurajați să ne exprimăm și să spunem ce simțim și arta este una dintre cele mai bune metode".

 

”Dorul de a fi pe scenă a fost mai puternic decât orice”

 

”Reporter: Cum ți se pare inițiativa asta de a începe stagiunea în aer liber, pentru că nu se putea în interior?
Tânără: Foarte binevenită, adică mi se pare o adaptare perfectă pentru situația actuală”.

Ion Rizea, actor: ”Şi noi actorii suntem extrem de bucuroși, fericiți că suntem în seara aceasta alături de publicul din Timișoara, chiar ne-a fost dor. Dorul de a fi pe scenă a fost mai puternic decât toate".

Reprezentanții Guvernului au comunicat că din 1 septembrie se pot "relua activitățile cinematografelor și instituțiilor care organizează spectacole sau concerte, cu respectarea anumitor norme de protecție".

Numai că aceste norme, cuprinse într-un ordin semnat de Ministrul Sănătății și Ministrul Culturii, nu au fost încă elaborate.

Ada Hausvater, director Teatrul Național Timișoara: „Teatrul înseamnă să respiri, era neaparată nevoie să deschidem, să jucăm, să ne reîntâlnim cu publicul, să nu ne împiedicăm de această mască sau de orice, ci să găsim formule de a merge mai departe".

Cei care au pierdut prima reprezentație a piesei o pot revedea și în miercuri seară.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62145521
A dat foc la gunoaie, apoi s-a culcat. Ce a urmat este incredibil: ”A fost nenorocire mare”

Bucătăria de vară şi câteva anexe în care erau depozitaţi baloţi cu fân dintr-o gospodărie din judeţul Bistriţa Năsăud, au ars aproape în totalitate, marți seara.

62145519
Substanța care a produs tragedia din blocul din Timișoara și a ucis 2 copii în Iași se vinde încă pe piața neagră

Fosfura de aluminiu, substanța care a ucis 4 copii din Timișoara și Iași și pe mama unuia dintre ei, încă se tranzacționează pe piața neagră în România.

62145518
O tânără însărcinată, implicată într-un accident în apropiere de Piața Sfatului din Brașov

O tânără însărcinată a scăpat ca prin urechile acului, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru Guvern. Vrea sprijinul tuturor liberalilor, inclusiv al criticilor lui Bolojan

Siegfried Mureșan se va întâlni marți cu colegii săi de partid din parlament. Premierul desemnat vrea să-i convingă pe liberali, inclusiv cei care sunt împotriva politicilor lui Ilie Bolojan, să-i susțină guvernul.

Calin georgescu agerpres 19665776
Georgescu ar fi vrut azil politic în Italia, la o vilă cu „servitori.” De ce s-a cerut arestarea preventivă pentru politician

Călin Georgescu a fost dus, în urmă cu câteva ore, la instanța Tribunalului București. Procurorii cer arestarea lui preventivă în dosarul în care este acuzat că ar fi liderul unui grup infracțional organizat.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.