A dat foc la gunoaie, apoi s-a culcat. Ce a urmat este incredibil: ”A fost nenorocire mare”

×
Publicitate

Bucătăria de vară şi câteva anexe în care erau depozitaţi baloţi cu fân dintr-o gospodărie din judeţul Bistriţa Năsăud, au ars aproape în totalitate, marți seara.

 

Mai multe echipaje de pompieri militari, dar şi cei din două comune alăturate, au sărit în ajutor pentru a stinge flăcările uriaşe, care riscau să se extindă şi la casele învecinate.

Incendiul a pornit în urma unei explozii a unei butelii cu gaz. Din fericire locuința alipită bucătăriei de vară a fost protejată, pagubele materiale fiind limitate la structura din lemn a podului casei.

"Auzi, alo, mai oameni dați aici pe tavanele astea, să lase tabla aia de acolo, hai aici mai aproape".

Cele mai mari probleme au fost la un hambar plin cu baloți de fân, care a fost cuprins de flacări.

Deși intervenția a fost dificilă, pompierii au reușit să stingă flăcările și nu s-au înregistrat victime.

Și în Vaslui trei gospodării au fost înconjurate de flăcări uriașe, după ce un bărbat a dat foc la câteva resturi adunate din gospodărie.

Fără să se gândească la riscuri, s-a culcat. Focul s-a extins cu repeziciune, antrenat de vânt.

Proprietar: ”Eu locuiesc în Galați, dimineață am venit să fac curat. Am adunat niște gunoaie spre poartă. A venit vântul și s-a extins în curte, apoi la o stivă de lemne și la casă".

Localnic: „A dat foc la gunoaie, a luat focul vântul din scântei și a trecut drumul dincolo”.

Alertați de pocnete și de fum, vecinii au ieșit din case și au văzut curtea bărbatului cuprinsă de un foc uriaș.

 

”Apă nu, cu ce să stingem”

 

Până la sosirea pompierilor de la Vaslui, s-au mobilizat cât au putut, ținând seama de faptul că e secetă și nu există surse de apă în zonă.

Localnică: "Au strigat că arde, am ieșit din casă. Era fum mare. S-a împânzit. Ardeau gardurile. Apă nu, cu ce să stingem. A fost nenorocire mare".

Trei echipaje de la ISU Vaslui au fost trimise în sat.

Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui: "La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe 1 ha de vegetație uscată și la 3 gospodării".

După aproximativ 2 ore, pompierii au reușit să lichideze incendiul. A ars acoperișul casei proprietarului, o magazie, dar și gardurile vecinilor și alte anexe.

Omul este acum bun de plată. Polițiștii au început o anchetă în acest caz.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62145519
Substanța care a produs tragedia din blocul din Timișoara și a ucis 2 copii în Iași se vinde încă pe piața neagră

Fosfura de aluminiu, substanța care a ucis 4 copii din Timișoara și Iași și pe mama unuia dintre ei, încă se tranzacționează pe piața neagră în România.

62145518
O tânără însărcinată, implicată într-un accident în apropiere de Piața Sfatului din Brașov

O tânără însărcinată a scăpat ca prin urechile acului, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident.

62145516
Tineri reținuți de DIICOT după ce au golit conturile bancare ale mai multor străini. Cum acționau

Cinci tineri din Timișoara sunt cercetați de procurorii DIICOT după ce ar fi reușit să golească mai multe conturi bancare ce aparțineau unor persoane din Mexic și din mai multe state europene.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.