Tânărul care a provocat un accident grav în Târgoviște riscă 7 ani de închisoare. Bărbatul era beat, drogat şi fără permis

×
Publicitate

Beat, drogat şi fără permis, un tânăr de 26 de ani a făcut prăpăd pe centura orașului Târgoviște. Pentru că nu a putut intra într-o depăşire a frânat brusc şi a intrat în autoturismul din față, condus de o asistentă medicală.

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere, din unghiuri diferite, se vede cum maşina goneşte pe şosea. La un moment dat tânărul frânează atât de puternic încât roţile fumegă, dar nu mai stăpânește volanul şi izbeşte autoturismul care circulă în fața lui. Acesta era condus de o asistentă medicală, de 47 de ani, care lucrează la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgoviște. Maşina a fost aruncată într-o dubă care venea din sensul opus.

În norii de fum, se vede cum tânărul care a provocat accidentul se îndepărtează. Victimele coboară șocate din dubă și merg să vadă în ce stare este șoferița. Unul dintre pasageri spune că a văzut moartea cu ochii.

Pasager autoutilitară: ”Veneam din partea asta. Când l-am auzit pe şefu, o aruncă în noi! Şi a intrat în noi. Nu am mai văzut că m-am dat cu capul de parbriz!"

Femeia a fost scoasă din mașină de pompieri.

Patru ambulanțe au ajuns la locul accidentului.

Șoferiţa a fost preluată de echipajul de la ambulanţă. Între timp, la faţa locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la poliţie.

Cosmin Tănase, martor: ”Viteză foarte mare a şoferului cu BMW, probabil a văzut prea târziu Peugeotul roşu, a frânat, a intrat în maşina roşie pe care a proiectat-o pe contrasens, într-o dubă”.

Însă povestea acestui tragic accident nu se oprește aici.

Imediat după ce a produs accidentul de circulaţie, tânărul a gonit cu maşina pe un câmp de la marginea oraşului Târgovişte, s-a împotmolit, nu a mai reuşit să îşi continue drumul şi a luat-o direct către oraş.

Zeci de polițiști și jandarmi l-au căutat pe fugar. După ce și-a abandonat mașina, el a luat-o pe jos spre Târgoviște.

Martor: "Fugea! Am zis că intră în animale! Fugea ca un disperat. Mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat, că e botul făcut praf la maşină".

La drumul principal a fost prins însă de un echipaj de poliție. Testat, șoferul bolidului avea o alcoolemie de 0,76 alcool pur în aerul expirat și consumase și substanțe interzise.

În plus, individul nu are permis de conducere. Trei oameni au ajuns acum la spital din cauza lui. În starea cea mai gravă este femeia, cu fracturi multiple.

Șoferul este cercetat pentru vătămare corporală, conducere fără permis și sub influența alcoolului și a drogurilor, dar și pentru părăsirea locului accidentului. Pedeapsa în acest caz ajunge și la 7 ani de ani de închisoare, în funcție și cum va evolua starea victimelor.

 

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Pompierii au reușit să salveze 4 dintre cele 20 de oi surprinse de prăbuşirea podului din Neamț

Intervenție complicată la podul prăbuşit joi în Neamţ unde au fost prinse şi 20 de oi. Abia sâmbătă, pompierii au reuşit să salveze 4 dintre bietele animale, rămase încă în viaţă. Operațiunea a fost foarte riscantă.  

Moda hainelor contrafăcute. Cum poți verifica dacă produsele cumpărate sunt originale

În timp ce tot mai mulți tineri vor să dea tonul în materie de vestimentație, în special pe rețelele sociale, sunt și cei care vânează chilipiruri contrafăcute.

Fostul fotbalist Ionel Dănciulescu, condamnat definitiv la 1 an și o lună de închisoare pentru că a condus băut

Fostul internațional dinamovist Ionel Dănciulescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 1 an și o lună de închisoare pentru că a condus băut.  

Recomandări
Protestul ciobanilor, „deturnat” și transformat într-o confruntare violentă. Analist: „În mulțime au fost infiltrați”

Scene violente și haos în centrul Capitalei. Un protest al ciobanilor veniți din toată țara s-a transformat într-o confruntare între manifestanți și jandarmi. 

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Bacău. Aproape 50 de copii au fost transportați de urgență la spital

Ministerul Sănătății monitorizează situația de la o școală din județul Bacău, unde 49 de elevi sunt suspectați de toxiinfecție alimentară după ce au consumat hrană furnizată de o firmă de catering. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.