Tânăr reţinut după ce a lovit cu capul în faţă un poliţist, în Vrancea

62076884
Pro TV

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Panciu, a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, după ce a lovit cu capul în faţă un poliţist aflat în timpul serviciului, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.

 

"La data de 31 octombrie, ora 14,55, Poliţia Oraşului Panciu a fost sesizată cu privire la existenţa unui conflict în zona locuinţei unui bărbat din oraşul Panciu. La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de poliţişti, care a identificat în zona sesizată un tânăr în vârstă de 18 ani, din oraşul Panciu, care, în prezenţa poliţiştilor, a lovit o tânără cu palma peste faţă. În acel moment, poliţiştii i-au solicitat acestuia să se legitimeze şi să-i însoţească la sediul poliţiei. Întrucât respectivul a refuzat să colaboreze şi se legitimeze, poliţiştii l-au încătuşat, însă, în momentul introducerii acestuia în autospeciala de poliţie, tânărul a lovit cu capul, în zona feţei, pe unul dintre poliţişti", se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.

Bărbatul în cauză a fost condus la sediul poliţiei pentru cercetări, pe numele acestuia fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

Potrivit Poliţiei, în urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62089215
Alerte în mai multe orașe din țară. Oamenii, avertizați că urșii se plimbă pe străzi
În ultimele ore, mai mulţi urşi au fost văzuţi alergând pe străzi în oraşele Bistriţa şi Târgu Mureş, iar un alt animal a fost filmat joi noapte chiar pe o uliţă din localitatea Mureșenii Bârgăului.
62089238
Fotografii sexy în Sinagoga din Constanța. Cazul a ajuns în presa internațională
Imagini sexy realizate de un fotograf în Sinagoga din Constanța, cu un model îmbrăcat în lenjerie intimă, au provocat reacții în presa internațională, dar și în rândul reprezentanților comunității evreiești din România.
62089226
Tradiţii de Ziua Morţilor, în Transilvania şi Banat. Ce fac oamenii de "Luminaţie"
Zi de sărbătoare vineri pentru credincioşii din Transilvania şi Banat care cinstesc "Luminația" sau Ziua Morţilor.