Surse: Situația privind mall-urile este incertă, acestea nu vor fi deschise prea curând

62101820
Pro TV

Potrivit unor surse guvernamentale, joi, Executivul va avea o ședință în cadrul căreia se va rescrie hotărârea privind starea de alertă, astfel încât să fie deschise oficial terasele și plajele.

Aceleași surse afirmă că situația privind mall-urile este ceva mai delicată și că acestea nu vor fi deschise prea curând, din cauză că sistemul de ventilație comun utilizat în incinta lor poate facilita răspândirea noului coronavirus.

Când vor reveni românii la o viaţă “cvasi-normală”

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seară, că românii vor putea avea o viaţă ”cvasi-normală” la finalul lunii iulie - începutul lunii august, fiind în continuare importantă păstrarea distanţei fizice.

Tătaru a precizat că numărul de cazuri este în continuă scădere, situaţia din ultimele două săptămâni urmând a fi evaluată vineri. Tot atunci se vor stabili toate activităţile care se vor relua şi condiţiile în care se va face acest lucru.

”Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări. Avem cam o săptămână de când suntem pe acea pantă descendentă. (...) În următoarea perioadă ne gândim ca acele spitale suport care nu mai au cazuri să le redăm patologiei non-COVID”, a afirmat Nelu Tătaru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62127747
Prețurile pentru închirierea unei mașini au crescut de 10 ori de la începutul pandemiei de COVID-19
Cu zborurile internaționale suspendate și transportul cu autocarul interzis, cei care trebuie să plece neapărat din țară sunt nevoiți să închirieze o mașină.
62127738
Suspendarea zborurilor din România către Europa a fost prelungită
Dacă aveți planuri de călătorie în prima jumătate a lunii iunie ar trebui să le amânați. Autoritățile aeriene din România au anunțat că restricțiile de zbor în afara țării se mențin până pe 16 iunie.
62103708
Ce previziuni au specialiștii în domeniul construcțiilor pentru perioada următoare
Domeniul construcțiilor pare să nu fi suferit prea mult în timpul stării de urgență. Marii furnizori de materiale de construcții anunță cifre de afaceri cu 15% mai mari decât anul trecut.