Tătaru anunţă când vor reveni românii la o viaţă "cvasi-normală". Al doilea set de relaxări, decis vineri

×
Publicitate

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, marţi seară, că românii vor putea avea o viaţă ”cvasi-normală” la finalul lunii iulie - începutul lunii august, fiind în continuare importantă păstrarea distanţei fizice.

Tătaru a precizat că numărul de cazuri este în continuă scădere, situaţia din ultimele două săptămâni urmând a fi evaluată vineri. Tot atunci se vor stabili toate activităţile care se vor relua şi condiţiile în care se va face acest lucru.

”Suntem într-un moment în care, dacă păstrăm acelaşi trend, ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări. Avem cam o săptămână de când suntem pe acea pantă descendentă. (...) În următoarea perioadă ne gândim ca acele spitale suport care nu mai au cazuri să le redăm patologiei non-Covid”, a afirmat Nelu Tătaru, la B1 TV, potrivit News.ro.

Ministrul Sănătăţii a afirmat că măsurile de relaxare luate până acum de către autorităţile române ”au putut fi uşor controlabile”.

”Asta nu înseamnă că am terminat cu precauţia, precauţia trebuie să rămână”, a mai afirmat Tătaru, care a anunţat deschiderea teraselor din 1 iunie.

Românii ar putea avea ”o viaţă cvasi-normală” la sfârşitul lunii iulie

 


Ministrul consideră că românii ar putea avea ”o viaţă cvasi-normală” la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august.

Întrebat cum anume vor fi deschise terasele, ministrul a precizat că măsura va fi luată la nivel naţional, cu păstrarea unei distanţe fizice de siguranţă, iar clienţii vor avea acces pe bază de rezervare.

Nelu Tătaru anunţă, de asemenea, controale şi afirmă că este nevoie de precauţie la spaţiile comune din unităţile de alimentaţie publică, respectiv toaletele. În acest context, ministrul a spus că recomandă administratorilor teraselor să asigure dezinfecţia după fiecare client.

”Organele de control, vor fi acolo fiindcă ne aşteptăm ca la o măsură de relaxare cum ar fi deschiderea teraselor că avem şi un impact asupra numărului de cazuri”, mai susţine ministrul.

Nelu Tătaru a reiterat ideea redeschiderii plajelor la 15 iunie, ”dacă lucrurile merg normal”.

”Fiecare relaxare implică un risc de transmitere comunitară, noi trebuie să fim pregătiţi pentru a gestiona”, a mai afirmat ministrul.

Acesta a precizat că vineri va exista şedinţa de evaluare a primelor două săptămâni de la ieşirea din starea de urgenţă şi se vor stabili următoarele măsuri care vor fi relaxate, odată cu ordinele de ministru care să stabilească condiţiile în care pot fi derulate aceste activităţi.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62125259
Coronavirus România, 26 mai. Bilanțul de marți aduce vești bune pentru români

Coronavirus România, 26 mai. În România s-au înregistrat 18.429 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și 1216 de decese, în timp ce numărul celor care s-au vindecat s-a ridicat la 11.874, ceea ce reprezintă un procent de 64%.

62124985
Aeroportul Otopeni își reia activitatea treptat. Unde avem voie să zburăm în această perioadă

Activitatea de pe aeroportul Otopeni, cea mai importantă poartă aeriană a României, se reia treptat.

62127393
Val de oferte de muncă pentru srilankezii blocați pe Aeroportul Otopeni. Ce salarii li se oferă

Cetăţenii srilankezi abandonaţi la aeroportul Otopeni, după ce au fost concediaţi de o firmă din Botoşani, au primit oferte de angajare de la mai multe companii.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.