Surse: PSD ar urma să ceară în ședința de coaliție demisia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu

62153134
Agerpres

Mâine, miercuri, coaliția de guvernământ are programată o ședință pe a cărei agendă ar fi și situația în care se află ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, căruia i s-ar putea cere demisia, după cum au declarat surse politice pentru ȘtirileProTV.ro.

Ministrul Justiției ar fi provocat nemulțumiri în cadrul coaliției după episodul în care ar fi divulgat, în avans, că un judecător ar urma să fie achitat. Predoiu a afirmat, recent, într-un interviu acordat Europa FM, că Dan Hosu, soțul fostei șefe a DIICOT, este achitat, deși pronunțarea urmează să aibă loc pe 7 februarie. 

Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care PSD ar urma să ceară mâine, în cadrul ședinței de coaliție, demisia lui Predoiu. Un alt motiv ar fi, susțin sursele politice citate mai sus, faptul că Predoiu a refuzat, până în acest moment, să înceapă procesul de recalculare a pensiilor speciale ale magistraților.

La finalul anului trecut Guvernul a adoptat o lege de modificare a cadrului legal privind pensiile de serviciu, ca parte a pachetului de măsuri pe care România și le-a asumat pentru a beneficiat de PNRR.

În cazul magistraților principalele prevederi sunt: reducerea pensiilor la nu mai mult decât media oricăror 12 luni consecutive de activitate precum și ridicarea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani. 

În lege se precizează, de asemenea, foarte clar că: "Pensiile de serviciu ale magistraților, aflate în plată, se vor recalcula potrivit noilor reglementări în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a noii legi."

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62320649
Scandalul Romarm-Pițurcă. USR: Gabriel Țuțu, fost ofițer SRI, este ”protejatul” ministrului Economiei, Virgil Popescu

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, susține că directorul general al companiei Romarm, Gabriel Țuțu, inculpat de DNA, este ”protejatul” actualului ministru al Economiei, Virgil Popescu.    

62300175
Guvernul a aprobat planul privind stocarea datelor în platforma de cloud guvernamental. ”Românii vor fi notificaţi”

Guvernul a reglementat, printr-o hotărâre, cadrul de management şi stocare a datelor în platforma de cloud guvernamental., o investiție de peste o jumătate de miliard de euro.

62299493
Guvernul alocă 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale, cu împrumuturi de la BEI

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Executivul urmează să aprobe un proiect de lege prin care se vor asigura aproximativ 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.

 

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD cere votul de învestitură în Parlament. Toți miniștrii au primit avize pozitive în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

bistrita scoala atac
Ce a observat un polițist la elevul care și-a atacat profesoara și un coleg. Școala făcea parte dintr-un program SRI

Apar informații în cazul atacului violent din școala din Bistrița: luni, un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg cu un an mai mic.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.