Potrivit surselor citate, în dosar ar fi vizaţi administratorul public, şefi din Poliţia Locală şi arhitectul şef, iar ancheta vizează acte de corupţie din domeniul imobiliar. 

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2024–2026, a unor infracțiuni de corupție. Faptele investigate ar fi fost săvârșite de funcționari publici și vizează posibile demersuri nelegale pentru urgentarea recepției unui imobil și pentru atestarea edificării unui ansamblu rezidențial, prin proceduri și documente administrative”, a precizat Biroul de Informare și Relații Publice al DNA într-un comunicat.

Vineri au fost desfășurate percheziții domiciliare în 9 locații din București și Ilfov, dintre care 4 erau sediile unor instituții publice, iar restul locuințele unor persoane fizice. 

„În cursul zilei de 6 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se mai arată în comunicat.

Citește și
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 26 martie. Premiu de peste 11 milioane de euro la Joker
Rezultate Loto 6/49, Loto 5/40 și Joker, joi, 26 martie. Premiu de peste 11 milioane de euro la Joker