Strategii turistice de pandemie. Cum poți călători în Grecia, Spania, Malta ori Maldive

×
Publicitate

Cu industria turismului pusă la pământ de pandemie, ţările lumii caută soluţii ca să-i facă pe oameni să călătorească din nou cât mai repede şi în condiţii de siguranţă.

 

Iar în acest context epidemiologic complicat certificatul de vaccinare pare să fie biletul sigur de liberă trecere dintr-o ţară în alta. Autorităţile din destinaţiile preferate de noi au pus deja la cale strategii de redeschidere a frontierelor, în ideea că vor atrage cât mai mulţi vizitatori.

În încercarea de a reînvia sectorul turistic, Malta va oferi până la 200 de euro fiecărui turist care va sta cel puţin trei zile pe insulă. Cele mai multe dintre restricţii vor fi ridicate până la 1 iunie, iar oferta este valabilă pentru cei care îşi rezervă cazare direct la hoteluri. Malta avea 2,7 milioane de turişti în 2019, însă industria a suferit o cădere de 80% în 2020 în condiţiile în care turismul contribuie la economie în proporţie de 27%.

Grecia, pe de altă parte, nu trebuie să-i plătească pe români, ci trebuie doar să-i primească, iar asta se va întâmpla în curând.

Spiros Levidiotis, corespondent Antenna TV Grecia: „Pe 14 mai, Grecia îşi va deschide graniţele pentru turiştii din România şi din toată Uniunea Europeană, sub lozinca "Tot ce vrei este Grecia". Pentru a intra în ţară fără carantină, veţi avea nevoie de un certificat care să arate vaccinarea completă sau un test PCR negativ, realizat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire. Pentru o vacanţă în siguranţă, Grecia a început un program intensiv de vaccinare a tuturor locuitorilor de pe insulele din Marea Egee."

Și vecinii bulgari au anunţat deja că se bazează pe vizitatorii români.

Tsvetana Balabanova, corespondent BTV Bulgaria: „După ce românii şi-au anulat în număr mare rezervările de Paşte pe care le făcuseră în Bulgaria şi după strigătul disperat al celor din turism faţă de lipsa deciziilor, autorităţile au hotărât ca de la 1 mai, pentru a intra în Bulgaria, va fi nevoie de unul din următoarele trei documente: un certificat de vaccinare, un test PCR negativ sau un document care să arate că aţi trecut prin boală în ultimele 6 luni înainte de intrarea în ţară."

La rândul ei, Turcia a accelerat procesul de vaccinare a celor care lucrează în domeniul ospitalităţii şi le va da vizitatorilor posibilitatea să se testeze înainte de întoarcerea acasă, pentru a evita carantina.

Spania, o altă destinaţie iubită de români, este deschisă pentru cei care vin din Uniunea Europeană, dar solicită un test PCR negativ la intrare şi completarea unui formular de localizare. Regatul se numără printre statele care susţin puternic introducerea certificatului de vaccinare pentru a putea deschide coridoare verzi pentru turiştii imunizaţi.

La fel şi Italia, care este sub o presiune uriaşă de a-şi salva turismul care are o pondere de 13% în economie. Astfel că ministrul italian de resort este hotărât să introducă un certificat de vaccinare încă de la jumătatea lunii mai.


În Maldive, turiștii sunt vaccinați gratuit


Maldive plusează şi îşi vaccinează oaspeţii.

Dr. Abdulla Mausoum, ministrul turismului din Maldive: „Este în principal un gest de apreciere, iar dacă va fi să fie vreun cost, acesta va fi unul minim."

În timp ce ţările lumii se întrec în tot felul de strategii pentru a nu rata startul, acum la repornirea turismului, România străluceşte prin absenţă. Responsabilii noştri din turism nu au un plan clar nici măcar pentru înlesnirea vacanțelor românilor la ei în ţară, darămite să se mai gândească să mai atragă şi străini.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62186669
Cozi la terase, pe Litoral. Unii au venit din București special pentru peștele din cherhana

Primăvara s-a arătat sâmbătă în toată splendoarea pe litoral, lucru apreciat din plin de cei cu dor de mare. Cum n-a fost însă atât de cald încât să stea o zi întreagă la plajă mulți s-au concentrat să prindă un loc pe terasă.

62186643
Restricțiile rămân în vigoare încă 14 zile în București, deși rata de infectare e mică. Explicațiile prefectului Alin Stoica

Deşi rata infectărilor a scăzut sub 4 la mie, în Capitală restricţiile rămân în vigoare încă 14 zile. Măsurile vor fi relaxate la sfârşit de săptămână abia, când vom ajunge sub 3,5.

62186641
Vaccinările ”la liber”, un mare succes. O bătrână din Buzău imunizată le-a dus medicilor ouă încondeiate

Maratonul vaccinărilor de la Timișoara continuă și se bucură de succes. În primele ore de la debut, peste 2.500 de persoane au fost imunizate, dintre care 300 doar în timpul nopții. Oamenii trebuie să se prezinte doar cu buletinul.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.