Statistici îngrijorătoare: Majoritatea deceselor în urma accidentelor din Bucureşti provin din rândul pietonilor

×
Publicitate

Cei mai mulţi morţi în urma accidentelor rutiere din Bucureşti provin din rândul pietonilor. Numai anul acesta în capitală au avut loc 36 de accidente în care au fost implicaţi pietoni, iar 9 persoane au murit şi 27 au fost grav rănite.

Graba şi neatenţia pe de-o parte, dar şi zonele în care trecerile sunt prost amplasate sunt principalele explicaţii ale acestor tragedii.

5 pietoni în mai puţin de 10 minute au traversat neregulamentar pe şoseaua Colentina, în zona Obor. Este un loc în care anual au loc zeci de evenimente rutiere din cauza celor care nu vor să meargă până la pasajul pietonal aflat la un minut distanţă.

Mulţi sar peste bara de protecţie a refugiului de tramvai sau se strecoară prin gardul care separă banda dedicată mijloacelor de transport în comun după care traversează prin fața maşinilor care vin cu viteză.

Claudiu Costea, purtător de cuvânt BPR: ”Am constata cu stupoare faptul că observăm chiar părinţi sau persoane adulte care nu dau un exemplu pozitiv copiilor şi traversează de mâna cu cel mic prin loc nepermis. 290 de lei ar fi amenda minimă. Este o sancţiune mică raportat la consecinţe”.

Mulţi pietoni spun că nu sunt suficiente treceri şi aşa ajung pe carosabil. Dar sunt mulţi şi cei care traversează deşi este roşu la semaforului.

O altă situaţie în care pietonii se pun în pericol este atunci când o persoană începe să traverseze pe culoare roşie a semaforului iar cele din jur o urmează, fără să se asigure dacă s-a făcut sau nu verde. Poliţiştii numesc fenomenul "efect de turmă".

Autorităţile au propus sancţionarea pietonilor care stau cu ochii în telefon în timp ce traversează însă în urma dezbaterilor publice şi a consultărilor au decis să renunţe la această idee.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62206075
Primele declarații ale motociclistului care a provocat moartea bărbatului pe trotinetă. Imagini noi cu accidentul

Motociclistul arestat preventiv pentru că ar fi lovit un bărbat aflat pe trotinetă şi astfel l-a proiectat în fața unei maşini are un istoric nefericit pe şosele.

62205810
Pe cartea de identitate simplă vor fi versuri din imn, Ateneul și un brâu din zona Maramureșului

Chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, a reiterat, vineri, că pe noua carte de identitate electronică mențiunea „gen” va fi înlocuită cu „sex”, dar a vorbit și despre ce simboluri naționale vor fi pe cartea de identitate simplă.

62205929
Incendiile de vegetație încep să facă ravagii și în România. Mai multe hectare au ars în Corbeanca

Un incendiu puternic a mistuit peste 15 hectare de vegetaţie în comuna Corbeanca din Ilfov la mică distanţă de un cartier rezidenţial de case.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.