Stația de metrou Piața Victoriei a fost închisă timp de 2 ore, vineri seară

61929920

Staţia de metrou Piaţa Victoriei a fost închisă vineri, începând cu ora 20:00 și până la ora 22:00.

"Metrorex informează că, la nivelul Direcţiei Generale de Management Operaţional din cadrul Ministerului Afacerilor Interne pentru asigurarea ordinii publice, din care fac parte toate instituţiile cu atribuţii în asigurarea ordinii publice, s-a decis ca, astăzi, 10 august a.c., începând cu ora 20:00., staţia Piaţa Victoriei să fie închisă. Închiderea staţiei presupune interzicerea accesului călătorilor în subteran şi trecerea trenurilor prin aceasta staţie fără oprire. Staţia se va redeschide la solicitarea instituţiilor abilitate. Măsura a fost luată pentru asigurarea siguranţei călătorilor, în contextul în care un flux mare de persoane tranzitează zona Piaţa Victoriei", se menționa în comunicat.

La ora 22:00, stația a fost redeschisă.

Şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti a anunţat vineri, că, în contextul desfăşurării protestului organizat de Federaţia Românilor de Pretutindeni, traficul rutier în Piaţa Victoriei va fi restricţionat, iar circulaţia mijloacelor de transport din zonă va fi modificată.

Astfel, linia 300 de autobuze va funcţiona pe traseul de bază între terminalul "Bd. Nicolae Bălcescu" şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri, pe Bd. Gheorghe Manu, Str. Occidentului, Str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual.

Autobuzele liniei 362 vor circula pe sensul către "Parcul Carol I", pe un traseu modificat de la "Piaţa Arcul de Triumf", pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Calea Victoriei, apoi traseul bază, fără a se modifica traseul pe celălalt sens, iar autobuzele liniei 381 vor funcţiona pe un traseu scurtat, între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Romană.

Linia 783 va funcţiona pe sensul către "Piaţa Unirii", pe un traseu modificat de la "Piaţa Arcul de Triumf", pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascar Catargiu, apoi traseul de bază. Celălalt sens nu se modifică.

Linia turistică va funcţiona, pe sensul către "Piaţa Unirii", pe un traseu modificat de la "Piaţa Arcul de Triumf", pe Bd. C-tin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Cal. Victoriei, apoi traseul de bază. Celălalt sens nu se modifică.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61978872
Ce scrie presa din străinătate despre incidentele din Piața Victoriei

Mii de oameni din diaspora, dar și din țară, s-au strâns vineri în Piaţa Victoriei, la mitingul anti-Guvern.

61978860
Românii din diaspora, cu lacrimi în ochi la protest: ”Nu mai suport să ne conducă prostimea”

Mitingul Diasporei organizat în Piaţa Victoriei a debutat cu violențe. Mai mulţi oameni au forţat limita impusă de jandarmi şi au încercat să blocheze traficul.

61978847
Zeci de mii de români au protestat în mai multe orașe din țară. VIDEO

Zeci de mii de persoane au participat la proteste, vineri seara, în mai multe orașe din țară, precum Sibiu, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Bistrița.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.