Statele Unite, asaltate de mii de romi din România, care încearcă să treacă ilegal granița

×
Publicitate

America a devenit pământul făgăduinței și pentru romii din România. Doar că unii încearcă să-i treacă ilegal granița. Autoritățile americane de frontieră raportează că niciodată nu au fost mai mulți decât acum.

Conform ultimelor statistici oficiale, într-o singură lună, 1.300 de cetățeni români, majoritatea de etnie romă, au încercat să pătrundă fraudulos în Statele Unite.

Scenele se repeta zilnic la graniţa dintre Mexic şi Statele Unite.

În ultimul an însă, printre miile de mexicani şi venezueleni, autorităţile au depistat tot mai mulţi fugari cu paşapoarte româneşti. Majoritatea sunt de etnie romă şi cu toţii se lasă prinşi de agenţi imediat ce calcă pe pământ american.

De la izbucnirea pandemiei însă, cei mai mulţi imigranţi ilegali prinşi sunt trimişi în ultima țară pe care au părăsit-o. Romii de la noi cer imediat azil pentru că, spun ei, ar fi persecutaţi în ţară din cauza etniei.

Dana Bucin, avocat imigrări SUA: "De fapt, realitatea este că ajung aici, sunt interogaţi. Li se oferă un proces la curte să dovedească că au venit de frică şi un caz de azil. Dacă n-au declarat frica, sunt puşi în închisoare cu scopul de a fi deportaţi înapoi în România."

Analiza dosarelor de azil durează însă uneori foarte mult. Şi nu intotdeaua doritorilor li se permite să aştepte un verdict în Statele Unite.

Dana Bucin: "Statistic vorbind, doar 26% din cazurile de azil venite din România sunt aprobate de curte. Deci marea majoritate a oamenilor care vin aici şi declară azil nu primesc."

4.172 de cetăţeni români au fost prinşi până acum încercând să intre ilegal în Statele Unite, în anul fiscal care a început în octombrie 2020.

Aproape de 3 ori mai mulţi decât în anul anterior. Ultima lună pentru care există statistici este şi una record. 1.300 de imigranţi din România au fost prinşi doar în mai, cel mai mare număr înregistrat vreodată.

Privind în detaliu, observăm că majoritatea au venit cu toată familia: 2.951 de oameni, acesta fiind de altfel ultimul trend nu doar în ceea ce-i priveşte pe români, pentru că imigranţii consideră că vor putea să-i impresioneze pe agenţii americani cu soţiile şi copiii. Mai îngrijorător de atât însă este faptul că oamenii legii au prins şi 70 de minori singuri care au încercat să pătrundă ilegal pe teritoriul SUA.

Cetăţenii români sunt acum în topul ţărilor furnizoare de imigranţi ilegali către Statele Unite iar din Europa doar ruşii, turcii şi ucrainenii ne mai fac concurenţa. Înmulţirea cazurilor de trecere frauduloasă a frontierei americane de către romani a dus şi la înăsprirea controalelor în Mexic. Aşa se explică incidentele de la începutul anului când câteva sute de turişti români au fost reţinuţi pe aeroportul din Cancun şi nu li s-a permis intrarea în ţară.

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62200172
Programul de 4 zile lucrătoare pe săptămână este aplicat cu succes în mai multe companii din București

Săptămâna de muncă de doar 4 zile, aduce mari beneficii angajaților, dar și companiilor. Asta arată un experiment, făcut în Islanda care a urmărit 2500 de angajați vreme de 4 ani.

62200159
Fermierii și-au cumpărat propriile echipamente antigrindină. Sistemul național este insuficient

Cu o vreme imprevizibilă și un sistem național antigrindină insuficient, unii fermieri au investit în echipamente care să le protejeze culturile de furia naturii.

62200142
De ce s-au scumpit produsele importate din China în ultimele luni. "Înainte era 2 lei bucată, acum este 4"

De la baterii și lanterne, până la materiale de construcții, sau echipamente medicale, toate produsele fabricate în China au înregistrat scumpiri record în ultimele luni.

Recomandări
Elena mateescu diana buzoianu
Milioane de lei, fără nicio licitație. Ministrul Mediului continuă seria dezvăluirilor despre ANM. Mateescu: „Cheie politică”

Ministrul Mediului Diana Buzoianu acuză ANM că a făcut achiziții directe de milioane de lei în ultimii 4 ani, cu încălcarea legislației. În replică, șefa ANM, Elena Mateescu, spune că este victima unei campanii politice.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.