Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Bistrița. Voluntarii străbat mii de kilometri în memoria eroilor

×
Publicitate

Zeci de veterani de război, militari în activitate sau civili au ajuns de la Suceava la Bistrița, pentru a preda ștafeta Veteranilor Invictus.

Pe 25 octombrie, voluntarii tuturor ștafetelor din țară se vor întâlni în Satu Mare, la Carei, cu ocazia Zilei Armatei României.

"Ștafeta Veteranilor Invictus" se desfășoară pe trei trasee, care însumează peste 3.500 de kilometri. Traseul albastru a început din fața Mausoleului Eroilor de la Mărășești, traseul galben din Făgăraș, iar cel roșu din Chișinău.

An de an, la eveniment participă atât civili, cât și militari, care aleargă sau merg cu bicicleta. Pe traseu, se opresc la fiecare monument ridicat în memoria eroilor.

Voluntar: „Un traseu greu, venim de la Vatra Dornei pe traseul roșu până la Bistrița. Acestă ștafetă a veteranilor este în memoria eroilor căzuți în războaie, în teatrele de operații”.

Ștafeta Veteranilor Invictus, care a ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție, se încheie de Ziua Armatei Române.

Silviu Borșa, comandant lt. col. bat. 17 Vatra Dornei: „Unitatea de la Vatra Dornei este inclusă pe traseul roșu, care străbate partea de est a României și se finalizează în 25 octombrie, la Carei, întâlnindu-se în același timp cu celelalte două trasee”.

Traian Scurtu, cmd. Brigada Mecanizată Bistrița: „Este un gest simbolic pentru a arăta că se poate, proiectul Invictus este restartat de cei cu probleme, răniți în teatrele de operații și este un gest prin care arătăm că îndr-adevăr se poate și dacă dorești poți să depășești orice barieră”.

Sâmbătă dimineață, participanții pornesc spre Dej cu destinația finală Carei, ultimul oraș eliberat de sub ocupație străină de către Armata Română în 1944.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62297501
Marș împotriva nosocomialelor care au ucis cinci oameni, în Cluj Napoca. Oamenii vor raportarea într-un registru digital
Infecţiile intraspitaliceşti au scos, vineri seară, oamenii în stradă, la Cluj Napoca!
62297482
Șeful IPJ Cluj și ceilalți trei subordonați acuzați de corupție au fost eliberați. Mircea Rus, sub control judiciar
La capătul unui maraton de audieri de câteva ore, cei patru comisari cu funcții de conducere în Inspectoratului de Poliție de la Cluj, în frunte cu fostul lor șef, Mircea Rus, au fost lăsaţi să plece acasă.
62232084
Toni Iuruc, după ce Halep a fost depistată pozitiv: „Poţi să-i iei orice Simonei, dar dacă i-ai luat asta, o omori!”
Toni Iuruc, fostul soţ al Simonei Halep, a declarat, vineri, că sportiva nu s-ar fi dopat nici dacă i-ai fi tăiat mâna” şi este „bolnavă de corectitudine”.