Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, amendat. "După noi urmează doar cimitirul"

×
Publicitate

La o zi după ce au apărut imagini revoltătoare surprinse în Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, inspectorii Direcției de Sănătate Publică au mers în control şi au dat amenzi în valoare de 2.100 de lei.

Asta în condiţiile în care spitalul are nevoie de milioane de euro, ca să termine lucrările de modernizare, începute în vara anului trecut. Reabilitarea Spitalului de Boli Infecţioase, construit în 1940, a început anul trecut în august. Însă lucrările nu sunt nici la jumătate. E gata doar parterul şi mai sunt de modernizat două etaje. Saloanele care nu au intrat în renovare sunt murdare şi neîngrijite, spun pacienţii care stau acolo.

Aceasta este prima renovare de amploare, după ce zeci de ani spitalul a fost lăsat să se degradeze, deşi aici vin să se trateze oameni din 7 judeţe.

Dr. Cristian Oancea, director medical Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş: "Nu putem în decurs de 2 ani să facem ce nu s-a făcut în 50 de ani. Multă lume a zis că de ce nu am închis secţia, trebuie să spunem că suntem spital de ultima linie şi după noi mai urmează doar cimitirul."

Nicolae Robu, primarul Municipiului Timişoara: "Este foarte greu să facem lucrările cu bolnavii acolo, pentru că aceşti bolnavi nu pot fi lăsaţi acasă, mulţi dintre ei suferind de boli contagioase. Nu pot fi mutaţi în alte spitale şi nici nu avem spaţii de fapt disponibile."

Spitalul aparţine Primăriei, care a alocat până acum 10 milioane de euro pentru lucrări. Însă ar mai fi nevoie de încă pe atât ca să fie totul gata. Conducerea clinicii spune că a cerut bani şi de la Ministerul Sănătăţii, dar nu a primit niciodată un răspuns oficial. Purtătorul de cuvânt al ministerului a declarat astăzi pentru ştirile protv că se va implica prin intermediul Direcţiei de Sănătate Publică.

Inspectorii au fost astăzi în control la spital şi au dat amenzi de 2.100 de lei. Mai mult, au interzis ca pacienţii să mai stea internaţi în saloanele cu probleme. De-a lungul anilor, inspectorii ar fi putut sesiza neregulile din spital şi să ceară şi ei sprijinul ministerului.

Dana Şpac, purtător de cuvânt DSP Timiş:  "Nu e nouă problemă celor de la Spital Victor Babeş şi în anii precedenţi ei au solicitat fonduri de la primărie spunând că au nevoie pentru renovare pe care le au, de altfel, în programele lor de conformare. Au fost controale în permaneneta şi de fiecare dată s-au luat măsuri şi s-au dat amenzi."

Spitalul are 300 de paturi unde sunt internaţi, anual, peste 30 de mii de pacienţi. Cei care stau în saloanele renovate sunt norocoşi, pentru că beneficiază de condiţii moderne.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
61938951
Incendiu la Spitalul Universitar, cauzat de un transformator electric

Echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov au ajuns, luni seara, la Spitalul Universitar din Capitală, ca urmare a unui anunț privind degajare de fum la un etaj.

61908157
Biserica Ortodoxă Română condamnă incidentul de la Muzeul Țăranului Român

Filmul câștigător al marelui premiu la Cannes în 2017 a fost huiduit și întrerupt duminică seară de un protest cu icoane și cântece religioase. Scena incredibilă s-a petrecut în sala de cinema a Muzeului Țăranului Român.

61938935
Persoanele care tranzacționează sume peste 10.000 de euro, în vizorul autorităților

Mare atenţie la sumele de bani pe care le rulaţi prin conturi sau le jucaţi la cazinouri şi pariuri. Toate băncile şi firmele de jocuri de noroc sunt obligate de o directivă europeană să verifice şi să raporteze tranzacţiile mai mari de 10.000 de euro.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.