Speculanții profită de criza coronavirusului. Produsul care se vinde de 6 ori mai scump
După ce unele produse au devenit greu de găsit în magazine, iar altele s-au scumpit considerabil, mai multe instituții ale statului au demarat controale în masă.
Inspectorii ANAF, cei de la Consiliul Concurenței și ANPC verifică firmele pentru a-i depista pe cei care vând produse nejustificat de scumpe.
De exemplu drojdia și-a triplat prețul în unele magazine, iar spirtul s-a dublat. Și preturile unor alimente de bază, cum ar fi pâinea, zaharul sau carnea, au crescut comparativ cu luna trecută.
Alegeri 2024
23:15
Al doilea partid care anunță că îl va susține pe Călin Georgescu în turul 2. „Avem şansa la un preşedinte suveranist”
22:50
Partidul care anunță că îl va susține pe Călin Georgescu, cu o condiție. „Nu am încredere în el, dar nu am alternativă”
22:33
Reacția oamenilor de afaceri după victoria obținută de Călin Georgescu în primul tur al prezidențialelor: "Un duş cu gheaţă"
22:31
Nicu Ștefănuță, mesaj de susținere pentru Elena Lasconi în turul doi: „Asta este calea pe care trebuie să o alegem”
Printr-un anunț postat pe internet, un tânăr din Bistrița oferă un depozit plin de pachete de drojdie. 7 euro costă acum fiecare pachet, de 6 ori mai scump decât înainte de criza declanșata de coronavirus.
A fost bucuros când l-am anunțat că vrem să cumpăram o cantitate mare, însă a bătut în retragere când i-am spus cine suntem. Imediat după înregistrare a șters anunțul.
Reporter: 100 de pachete aveți să-mi dați?
Vânzător: Câte doriți atâtea am, am multă cantitate. 17 lei pachetul de 500 de grame cea umedă și 30 de lei pachetul de uscată, tot 500 de grame, în vid.
Reporter: De unde ați luat-o?
Vânzător: Asta e problema mea. Puteți să mă dați în judecată, ne auzim acolo!
De ce e spirtul mai scump
Și la alcoolul sanitar au apărut diferențe mari. O sticluță de 200 de ml din acest produs a fost vândută până la epuizare pe un site cu 2,9 lei. Același produs este acum în supermarketuri la preț dublu.
Într-un răspuns trimis Știrilor ProTv, reprezentanții firmei care produce acest tip de alcool sanitar, Scandic Distilleries, spun că materia primă și ambalajul s-au scumpit în ultima perioadă.
La prețul final spun că se mai adaugă și costuri mai mari de transport și pentru echipamentele de protecție ale angajaților.
Pe de altă parte, cum măști chirugicale nu se mai găsesc de mult în farmacii, pe unele site-uri se vând măști din bumbac sau tifon, despre care oficialii de la Ministerul Sănătății au spus de acum o săptămână că nu sunt eficiente împotriva coronavirusului.
Reprezentanții magazinului online spun că 20 de lei pentru o astfel de mască este un preț corect.
Sancțiunile sunt uriașe
Multe din aceste oferte sunt verificate în aceste zile de trei instituții: Consiliul Concurentei, Direcția Generala Antifraudă din cadrul ANAF și ANPC.
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: ”Sunt creșteri exagerate la măști, dezinfectant. Sunt investigații în curs deja. Amenda este foarte mare, 10% din cifra de afaceri din ultimul an”.
La capitolul produse alimentare, cei de la Consiliul Concuretei spun că au identificat creșteri și de 15- 20 % în ultima perioadă.
De exemplu, datele lor arată că față de luna februarie, prețul unei pâini albe feliate a crescut de la 1,60 la aproape 2 lei. Și la legume și fructe vedem diferențe, de exemplu, un kg de roșii a crescut de la 7,73, la peste 9 lei.
Și la ouă, lactate și carne s-au înregistrat scumpiri. Față de luna februarie, un kilogram dintr-un anumit tip de salam a crescut de la 26 la peste 28 de lei.
Lămuriri de Ministerul Agriculturii
S-au scumpit și pulpele de pui sau cotletul de porc. Ministrul Agriculturii spune că situația este sub control.
Adrian Oros, ministrul Agriculturii: ”S-a înregistrat o creștere bruscă pe 17 martie, dar s-au redus în ultimele zile, mai puțin la produsele de import, de exemplu la făină”.
Reprezentanții unor magazine online spun că au luat propriile măsuri. Printr-un mecanism de control suplimentar, identifică speculanții și îi elimină de pe platformele lor.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: anaf, coronavirus, consiliul concurentei,
Dată publicare:
26-03-2020 20:18