Soluția anti-secetă practicată de tot mai mulți fermieri din România

×
Publicitate

În războiul cu seceta cruntă din utimii 70 de ani unii fermieri au obținut și mici victorii cu ajutorul unor arme tradiționale.

Pentru că arborii păstrează umezeala în sol și împiedică evaporarea ei rapidă au plantat copaci în jurul terenurilor. Nu vă imaginați însă că operațiunea a mers ca pe roate. Doar suntem în țara dosarului cu șină, iar birocrația a „năpădit” chiar și plantarea copacilor.

În Dobrogea, pământul n-a simţit binecuvântarea ploii de mai bine de 60 de zile. Mai ferit de năpastă a fost însă un fermier din Viişoara, care acum câţiva ani a plantat arbori în jurul culturilor.

Gigi Dumbravă, pomicultor: ”Perdelele forestiere au rolul de a diminua puterea vântului. Asta înseamnă că pământul nu se mai usucă atât de repede, umiditatea din sol rămâne mai mult timp evaporarea este mult mai slabă plantele au mai multă apă. Perdelele forestiere au rolul pe timp de iarnă de a crea acele straturi de zăpadă”.

Şi la Galaţi, herghelia de la Tuluceşti e ferită de o perdea naturală asemănătoare. Statul, prin Romsilva, a plantat 50 de hectare de arbori care protejează peste două treimi din teren.

Daniel Bălănică - reprezentant herghelia Tuluceşti: "Diferenţele se văd încă de la răsărirea culturilor. Pe solele protejate de perdele forestiere răsărirea fiind mult mai uniformă faţă de celelalte, dar şi la recoltare sunt diferenţe considerabile pe aceste terenuri".

Gheorghe Luca - purtător de cuvânt Direcţia Silvică Galaţi: ”O metodă care poate fi la îndemâna oricărui deţinător de teren agricol, foarte practică şi foarte ieftină este aceea de a-şi înfiinţa propriile perdele de protecţie care pot fi realizate cu material local, şi mă refer la păducel, sălcioara la măceş"

Mircea Kipaila, fermier: "În cinci, şapte ani zona se schimbă radical din punct de vedere agricol inclusiv din punctul de vedere al precipitaţiilor, al structurii terenului".

Însă cei care vor să scape de secetă se lovesc de anumite condiţii, trecute în lege. Terenurile trebuie să fie cadastrate, iar destinaţia oficială - modificată ulterior în acte.

Aşa se face că în judeţul Constanța, din cele aproximativ 530 de mii de hectare de teren agricol şi păşuni, mai puţin de 50 de mii de hectare sunt acum protejate de perdele forestiere.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62145278
Două clanuri s-au războit într-o localitate din Dolj. 15 oameni au ajuns la spital

 Două clanuri s-au războit duminică seară în localitatea Livezile din Dolj. Scandalagii s-au bătut cu răngi cuțite și topoare și au distrus totul în jurul lor.

62145268
Restaurantele și teatrele se redeschid în incertitudine. Guvernul nu a publicat normele de organizare

Deși restaurantele, teatrele și cinematografele por fi deschise de marți, proprietarii nu ştiu ce au de făcut în totalitate. Guvernul a adoptat luni hotărârea de redeschidere, dar n-a publicat și normele de organizare.

62141904
Premieră la Cluj. Medicii folosesc o nouă metodă pentru tratarea pacienților cu Covid-19

Zece la sută dintre românii testați în ultimele 24 de ore au fost diagosticați cu Covid-19 în timp ce în secțiile de terapie intensivă sunt îngrijiți luni 506 pacienți în stare gravă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.