Premieră la Cluj. Medicii folosesc o nouă metodă pentru tratarea pacienților cu Covid-19

×
Publicitate

Zece la sută dintre românii testați în ultimele 24 de ore au fost diagosticați cu Covid-19 în timp ce în secțiile de terapie intensivă sunt îngrijiți luni 506 pacienți în stare gravă.

Pentru a le da o șansă la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj medicii au adus o nouă terapie, cea cu oxid nitric, administrată pacienților în stare foarte gravă. Tratamentul este la început de aceea marile spitale care îngrijesc pacienții cu COVID așteaptă să apară studii medicale despre eficiența lui.

48 de bolnavi au ajuns la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj de la începutul pandemiei, iar până acum 10 au decedat. Unul dintre medicii spitalului a propus terapia cu oxid nitric pentru pacienţii în stare extrem de gravă. A făcut parte din grupul voluntarilor români care au plecat în Italia atunci când medicii de acolo nu mai făceau faţă numărului uriaş de cazuri. În spitalele italiene a învăţat cum poate fi folosită această terapie în cazurile cele mai grave. Cele pentru care alte tratamente nu mai dădeau rezultate.

Milena Man – Şef de secţie COVID: ”Într-un procent de 50 %, pot să aibă un prognostic nefavorabil. În disperare de cauză am încercat să găsim o soluţie nouă. Va produce o vasodilataţie a vaselor de la nivelul plămânului, alveolar astfel încât scade hipertensiunea pulmonară, practic plămânii fiind oxigenaţi mai bine, asigurând o mai bine oxigenare a creierului, a inimii”.

Până acum doi pacienţi au beneficiat de acest tratament la Cluj Napoca. Amândoi au răspuns bine. Cel mai tânăr dintre ei era un caz aproape pierdut, celelalte tratamente nu-i amelioraseră în niciun fel starea.

Galoș Elena – medic specialist anestezie- terapie intensivă: ”Desigur noi am folosit această terapie în cazul unui tânăr de 23 de ani şi putem să zicem că până acum am avut succes cu această terapie încât ne pregătim de pe aparate de pe suportul ventilator”.

Milena Man – Şef de secţie COVID: ”Punctual, acum vorbim doar de pacienţii din terapie intensivă, deci pacienţii la care celelalte resurse terapeutice nu au fost mulţumitoare, fie că vorbim de remdesivir, fie că vorbim de tocilizumab, pe lângă intubaţie şi ce se mai aplică în terapia standard”.

În cazul pacienţilor sever afactati de virusul Sars-Cov-2, medicii apelau la transfuziile cu plasmă de la donatori vindecaţi. Aceştia sunt însă foarte puţini. Un raport care are la baza 21 de studii clinice arată că tratamentul cu plasmă de la donatori vindecaţi de COVID scade riscul de deces cu 57%. În ceea ce priveşte terapia cu oxid nitric, nu exista foarte multe studii de aceea medici români din alte spitale aşteaptă publicarea unor cifre convingătoare”.

Carmen Mihaela Dorobăț medic de boli infecţioase: ”Fără îndoială suntem deschişi la tot ceea ce înseamnă medicaţie care ar ptuea ajuta infecţia cu Sars-Cov-2. Pentru a folosi în medicină orice terapie trebuie să ai date pertinente şi care sunt verificate inclusiv din punct de vedre statistic cu un procent care să arate că terapia repsectivă poate fi utilizată”.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 775 de noi îmbolnăviri. Autorităţile iau în calcul noi restricţii dacă nu se respectă regulile după redeschiderea restaurantelor şi a şcolilor.

Nelu Tătaru Ministrul Sănătății: "Noi avem o evaluare care merge până în 1500 de cazuri în condiţiile în care se respectă regulile. În condiţiile în care nu se respectă vom avea o creştere şi vom fi nevoiţi să impunem din nou restricţii".

În ultimele 24 de ore au decedat 43 de români bolnavi de coronavirus.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62145273
Paznic de spital din Capitală, filmat în timp ce le cere bani pacienților cu urgențe

Anchetă la Spitalul Municipal de Urgență din București. Un agent de pază al unității sanitare a fost înregistrat în timp ce le sugera pacienților să îl plătească dacă vor să îi ajute să treacă mai repede de triaj și să ajungă la camera de gardă.

62117696
Ministrul Sănătăţii anunţă că se poate ajunge la 1.500 cazuri de Covid-19 zilnic. Sunt luate în calcul noi restricții

Ministrul Sănătăţii spune că autorităţile au o evaluare care merge până la 1.500 de cazuri de COVID-19, în condiţiile în care se redeschid restaurantele în interior, cinematografele, teatrele şi şcolile, acest lucru fiind valabil dacă regulile se respectă

62145262
Un șofer al unei companii de transport a încercat să violeze 2 femei. Bărbatul a fost arestat

Şoferul unei companii de transport a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Sectorului 1, el fiind acuzat de procurori că a încercat să violeze două femei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.