Ministrul Sănătăţii anunţă că se poate ajunge la 1.500 cazuri de Covid-19 zilnic. Sunt luate în calcul noi restricții

62117696
Agerpres

Ministrul Sănătăţii spune că autorităţile au o evaluare care merge până la 1.500 de cazuri de COVID-19, în condiţiile în care se redeschid restaurantele în interior, cinematografele, teatrele şi şcolile, acest lucru fiind valabil dacă regulile se respectă

El a precizat că dacă măsurile de prevenţie nu vor fi respectate, atunci este posibil ca autorităţile să intervină cu restricţii în anumite zone.

Nelu Tătaru a fost întrebat, luni, dacă după redeschiderea restaurantelor, a teatrelor, cinematografelor şi după începerea şcolii autorităţile vor putea face faţă unui număr mare de îmbolnăviri.

”În măsura în care avem o respectare a regulilor impuse prin ordin de ministru comun cu miniştrii de resort pentru fiecare activitate care se reia, atunci putem gestiona o creştere a numărului de cazuri, o creştere mică pe care o asumăm. În măsura în care nu se vor respecta aceste reguli, vom avea o creştere a numărului de cazuri. (...) Avem evaluare care merge până în 1.500 de cazuri în condiţiile în care se respectă regulile. În condiţiile în care nu se respectă regulile vom avea o creştere şi atunci vom fi nevoiţi să intervenim cu restricţii în anumite zone”, a explicat ministrul Sănătăţii, conform news.ro.

Întrebat dacă mai este în vigoare prognoza de 2.800 de cazuri, Nelu Tătaru a spus: “Prognoza era dată de acum două luni şi jumătate. Aş merge pe o prognoză în care toată lumea respectă regulile şi fiecare dintre noi ne facem partea noastră de treabă, atunci vom avea o creştere a numărului de cazuri mică, acceptabilă, în condiţiile în care putem gestiona şi terapiile intensive”.

Nelu Tătaru a fost informat că unii primari susţin că nu ştiu în ce condiţii va începe noul an şcolar.

“De o lună de zile vorbim de adaptarea la nivel local a scenariilor pe care le-am pus în transparenţă şi sunt cunoscute de toată lumea, nu ştiu de ce aceşti primari nu cunosc aceste scenarii, iar libertatea e a comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă prin autorităţi locale, DSP şi inspectorate şcolare, adaptate la fiecare şcoală în parte. Fiecare şcoală în parte este evaluată de acum două săptămâni. Sunt cele trei scenarii în care se poate face şi învăţământ online acolo unde avem un indice de peste 3”, a afirmat Tătaru.

El a mai fost întrebat ce sfaturi are pentru bunicii care îşi duc copiii la şcoală, având în vedere că această categorie de vârstă este mai vulnerabilă în faţa Covid-19 şi a răspuns: ”Avem 5.805 copii infectaţi, dintre care 1.978 erau sub 9 ani, iar 3.127 erau în 9 şi 19 ani. Copiii sunt cei care pot transmite, bătrânii şi cei care au anumite comorbidităţi pot face forme grave de boală. Indicaţia a fost de a avea grijă ca aceşti bunici să nu fie cu copiii”.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Un șofer al unei companii de transport a încercat să violeze 2 femei. Bărbatul a fost arestat

Şoferul unei companii de transport a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Sectorului 1, el fiind acuzat de procurori că a încercat să violeze două femei.

Noi detalii privind pacienta rănită de tomograf la Timișoara. Ce transmite firma de mentenanță

Firma care se ocupă de mentenanţa tomografului care a rănit un pacient zilele trecute în Timișoara susţine că perioada contractului expirase.

Premierul Ungariei avertizează: Europa este în pericol. Nu a reușit să-și definească locul

Europa "este în pericol", în timp ce încă nu a reuşit să-şi definească noul loc în economia globală, a avertizat prim-ministrul ungar Viktor Orban luni la un forum de politică internaţională desfăşurat la Bled, în Slovenia, citat de agenţia MTI.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.