Solariile și câmpurile din România sunt pline de căpșuni. Cât costă un kilogram

×
Publicitate

La final de septembrie, când deja la munte a nins, solariile și câmpurile sunt pline ochi de căpșuni. Cine a mizat pe soiurile rezistente la frig se bucură de profit dublu în această perioadă.

Un kilogram se vinde și cu 25 de lei în piață. În general, sunt soiuri aduse din străinătate, care rodesc până în luna noiembrie.

La Cib, în județul Alba, la aproape 700 de metri altitudine, un bărbat a investit acum 9 ani câteva mii de euro într-o plantație de căpșuni dintr-un soi spaniol. Inclusiv sistemul de creștere l-a importat. Dar a meritat, pentru că recoltează fructe din mai până la finalul lui octombrie.

Sabin Onc, producator: "Le-am acoperit și deasupra cu folie care într-adevăr și ea crește temperatura și face un sistem de seră. Dacă afară sunt 2 grade, în interiorul biloanelor sunt 10-12 grade".

Fructele sunt mari și aromate și nu doar arată la fel ca cele recoltate în vară, ci au și același gust. Nici cantitatea produsă nu diferă, astfel că fermierul le culege din trei în trei zile.

Liliana Stoica, producător: "Clienții vin acasă. Culeg numai pentru comandă".

Reporter: "Cât costă un kilogram?".

Liliana Stoica, producător: "În jur de 25 de lei kilogramul".

Un inginer horticol din Târgu Lăpuș a cumpărat din Statele Unite un soi de căpșuni rezistent la frig. Planta se simte bine chiar și când afară sunt 6 grade Celsius. Într-un an, tânărul recoltează până la cinci tone de fructe de pe 80 de ari.

Dorin Leșe, inginer horticol: "Am început sa cultiv soiuri care produc pe toată perioada anului, mai exact din primavară și până la căderea primei zăpezi. Soiul se numește Albion și produce fructe destul de mari, foarte aromate".

Totuși, odată ce frigul se înăsprește, plantele sunt protejate cu folii.

Marius Leșe, fermier: "Este foarte mult de lucru. Acest soi necesită întreținere mai aparte. Munca este mai mult manuală. Se curăță frunzele uscate, se elimină stolonii care provin din planta mamă, altfel nu mai reușesc să producă fructe. Este profitabil, dar e și mult de lucru".

Tânărul vinde fructele cu 15 lei kilogramul. Clienții vin direct pe plantație sau primesc marfa dorită acasă, după ce fac comanda.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62214954
Prea puțini tineri muncesc în timpul școlii sau la facultate, în România. Există o explicație „balcanică”

Doar 2,5% dintre elevii şi studenţii români lucrează în timpul şcolii, în condiţiile în care media Uniunii Europene este de 18 procente.

62214950
Alimentele pregătite după metode vechi, atestate ca rețete consacrate, vor fi sigilate” prin ordin de ministru

Alimentele pregătite după metode vechi, atestate ca rețete consacrate, vor fi mai atent monitorizate.

62214853
Spania a interzis vânătoarea de lupi. Oamenii nu acceptă decizia: Acolo, jos. Au mâncat tot

Începând de miercuri, vânătoarea de lupi a devenit interzisă pe tot teritoriul Spaniei.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.