Șoferul unui microbuz școlar ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani. Cum s-a apărat acesta

×
Publicitate

Este anchetă de amploare la Buzău unde șoferul unui microbuz școlar este cercetat de polițiști pentru că ar fi agresat sexual o elevă de 13 ani. Plângerea a fost depusă de părinții fetei.

Potrivit unor surse din anchetă, la audieri, bărbatul a recunoscut că a atins-o pe copilă, dar susține că avea impresia, în acel moment, că eleva nu se simțea bine și că ar fi avut nevoie de ajutor.

Incidentul s-a petrecut la sfârșitul orelor de curs în localitatea Poșta Câlnău. Ca de obicei, șoferul de microbuz trebuia să ia elevii de la școală și să îi ducă pe fiecare acasă.

Eleva de 13 ani locuiește la marginea localității și de fiecare dată rămânea ultima în mașină. Obișnuia să se așeze pe scaunul din spatele șoferului. Copila i-a povestit unei prietene ca înainte să se dea jos, la destinație, șoferul ar fi atins-o în zonele intime. Imediat, părinții elevei au cerut ajutorul polițiștilor.

„Polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 38 de ani din Poșta Câlnău cu privire la faptul că fiica sa în vârstă de 13 ani ar fi agresată sexual de către un bărbat în vârstă de 62 de ani”, a declarat IPJ Buzău.

Potrivit polițiștilor, la audieri șoferul a spus că ar fi atins-o pe picior pentru că i s-a părut că fata nu se simte bine. Polițiștii au informat primăria despre cele întâmplate, întrucât șoferul este angajat al instituției.

Până la finalizarea anchetei, bărbatul a intrat în concediu de odihnă, iar cursele sale au fost preluate de alt conducător auto.

Viceprimar Poșta Câlnău: Am fost înștiințați de colegii de la poliție și imediat ce am primit adresa a fost înlocuit cu un alt șofer, iar așteptăm să decurgă ancheta și să vedem rezultatele.

Reporter: De cât timp este șofer?

Viceprimar: Din 2012, pot să spun de când îl cunosc și nu am avut nicio problemă, nu a fost nici cel mai mic incident.

„Este un incident regretabil, noi nu putem decât să așteptăm finalizarea anchetei, noi am întocmit un plan de măsuri să vedem ce putem să facem, cum să învățăm copiii să reacționeze în anumite situații”, a declarat directorul adjunct al școlii Poșta Câlnău.

Bărbatul are dosar penal pentru agresiune sexuală. Suspectul nu a putut fi contactat pentru a-și exprima un punct de vedere.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62261369
Primele sancțiuni la grădinița din Iași unde mai mulți copii s-au ales cu arsuri grave la ochi

Au fost luate primele sancțiuni după ce mai mulți copii dintr-o grădiniță de stat din Iași au ajuns la spital cu arsuri grave la ochi.

62249889
Cine se poate vaccina împotriva variolei maimuței. Marea Britanie și Spania au achiziționat primele doze de vaccin

Variola maimuței este o boală care se răspândește peste tot în lume. Deși, nu există încă un tratament pentru variola maimuței, specialiștii spun că pentru prevenirea bolii se poate folosi vaccinul care a eradicat variola umană în anii '80.  

62257255
Zelenski face apel la sancţiuni ”maxime” împotriva Rusiei în alocuţiunea de la Davos. VIDEO

Comunitatea internaţională trebuie să impună sancţiuni ”maxime” împotriva Rusiei, a afirmat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, luni, într-o alocuţiune video la Forumul Economic Mondial de la Davos, relatează CNN.

Recomandări
62196944
Parchetul European a trimis în judecată șefii AFDJ Galați care au dat 7 milioane euro pe remorchere ce nu pot naviga pe Dunăre

Parchetul European a anunțat trimiterea în judecată a funcționarilor AFDJ Galați care au cheltuit 7 milioane de euro din bani europeni pentru remorchere care nu pot naviga pe Dunăre. De asemenea, au fost trimise în judecată o persoană fizică și o firmă.

Gettyimages nicusor dan
Prima reacție a președintelui Nicușor Dan după victoria surprinzătoare a studenților în Serbia: „România este pregătită”

Președintele României, Nicușor Dan, a avut o primă reacție, luni, după ce Aleksandar Vučić și-a recunoscut înfrângerea la alegerile parlamentare din Serbia, în fața mișcării conduse de studenți.

Vlcsnap 2026 10 26 07h11m08s010
Orașele în care vin prea mulți turiști: „Evit să mai merg în centru”. În Brașov se oferă deja reduceri localnicilor

Un studiu făcut la Sibiu arată că orașul riscă să ajungă la „turistificare” - fenomenul prin care o destinație satisface mai mult nevoile turiștilor decât ale locuitorilor.