Șoferiță care a evitat să lovească un câine pe șosea a ajuns să fie depistată la consum de substanțe interzise, în Zimnicea

politia rutiera
Profimedia

O șoferiță care a evitat un câine pe șosea ajuns să fie depistată cu consum de substanțe stupefiante. Aparatul drugtest a indicat prezenta în corp a unei substanțe interzise.

Șoferița de 21 de ani a fost depistată pozitiv la drugtest în Zimnicea, după ce a ieşit cu maşina în decor încercând să evite un câine, informează, duminică, IPJ Teleorman, citat de Agerpres.

La Zimnicea, o tânără de 21 de ani, ar fi efectuat o manevră de evitare a unui câine şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers a autoturismului la volanul căruia se afla, ieşind în afara carosabilului. Fiind testată cu aparatul drugtest, acesta a indicat o valoare pozitivă în ceea ce priveşte consumul de substanţe susceptibile a avea efect psihoactiv, tânăra fiind condusă la spital în vederea recoltării de probe biologice necesare în vederea stabilirii cu exactitate a consumului de substanţe psihoactive", precizează IPJ Teleorman.

Analizele de sânge pot confirma cu certitudine prezența anumitor substanțe în organism și să elimine astfel posibilele rezultate fals pozitive ale aparatelor care analizează probele de salivă, precum Drugtest.

IPJ Teleorman a desfăşurat în noaptea de sâmbătă spre duminică o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie, cu precădere a celor produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice/substanţe psihoactive.

Citește și
Razie în București
Razie în București, vineri și sâmbătă noaptea. Bilanțul aparatelor drugtest și etilotest

Au fost organizate filtre pe raza întreg judeţului, fiind efectuate peste 460 de testări cu aparatele alcooltest şi 17 testări în ceea ce priveşte consumul de substanţe psihoactive.

În acest context, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni: conducere sub influenţa alcoolului, conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi conducere fără permis, la Măgura, Drăgăneşti de Vede, Nenciuleşti şi Zimnicea, întocmind dosare penale. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate nu mai puţin de 135 de sancţiuni contravenţionale a căror valoare depăşeşte 59.000 de lei, au fost reţinute cinci permise de conducere şi retrase cinci certificate de înmatriculare, pentru diverse încălcări ale legislaţiei ce reglementează circulaţia rutieră", au precizat reprezentanții IPJ Teleorman.

Articol recomandat de sport.ro
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Așa arată Cuplul care a șocat pe toată lumea s-a despărțit după o săptămână: ”E mai bine pentru amândoi”„bijuterie” de 100 de milioane de euro din România: „Încercăm să copiem ce e afară”
Citește și...
Șofer de 21 de ani din Dâmbovița, oprit pentru control, testat pozitiv la consumul de droguri
Șofer de 21 de ani din Dâmbovița, oprit pentru control, testat pozitiv la consumul de droguri

Un şofer de 21 de ani a fost oprit pentru control pe DJ 712A în localitatea dâmboviţeană Burduca şi a fost depistat pozitiv la drugtest, informează, duminică, IPJ Dâmboviţa.

 

Razie în București, vineri și sâmbătă noaptea. Bilanțul aparatelor drugtest și etilotest
Razie în București, vineri și sâmbătă noaptea. Bilanțul aparatelor drugtest și etilotest

Un șofer în vârstă de 29 de ani s-a ales cu dosar penal, după ce a consumat substanțe interzise și apoi s-a urcat la volan.

Captură de canabis la Botoșani, pornind de la un șofer cu comportament suspect. Pozitiv la Drugtest și burdușit de marfă
Captură de canabis la Botoșani, pornind de la un șofer cu comportament suspect. Pozitiv la Drugtest și burdușit de marfă

O captură de canabis a fost făcută de polițiștii din Botoșani după ce au prins un șofer care părea sub influența drogurilor. În mașină avea mai multe plicuri cu droguri.

Record negativ la numărul de șoferi prinși drogați la volan în 2023. Poliția crede că unii dintre ei sunt ajutați să scape
Record negativ la numărul de șoferi prinși drogați la volan în 2023. Poliția crede că unii dintre ei sunt ajutați să scape

2023 a stabilit un record negativ la numărul de șoferi români prinși drogați la volan. Sunt peste 3.000, potrivit Poliției, care au fost testați pozitiv cu aparatele drugtest și confirmați apoi la INML.

Șoferii pot ieși pozitiv la opioide la drug test din cauza unor medicamente de răceală sau picături nazale
Șoferii pot ieși pozitiv la opioide la drug test din cauza unor medicamente de răceală sau picături nazale

În ficat se descompun toate medicamentele. O parte din medicamentele împotriva răcelii și a disconfortului asociat conțin opioide. La un eventual drugtest, veți iesi pozitiv la opioide și la 3 zile după administrare.

Recomandări
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben
Ger cumplit în toată țara și ninsori în următoarele zile. Temperaturile scad până la -19 grade. ANM a emis cod galben

Meteorologii au emis mai multe atenționări de Cod Galben pentru zilele următoare. Vom avea parte de ger extrem, temperaturi deosebit de scăzute și ninsori locale.

Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008
Câștiguri record la Pilonul II în 2025. Câți bani s-au strâns în contul unui român care a cotizat din 2008

În 2025, Pilonul II a avut cel mai bun an de când există. Fondurile de pensii private obligatorii au obținut un randament mediu de aproape 20%.

„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți
„E ca o zonă de război, străzile sunt pline de sânge”. Regimul de la Teheran reprimă brutal protestele: Peste 500 de morți

În Iran, protestatarii continuă să iasă în stradă, în ciuda represiunii brutale. Pe rețelele de socializare au apărut imagini în care din mulțime se aud voci care cer ajutor în limba engleză.