Şoferi prinşi cu peste 200 km/h pe Autostrada A1. Zeci de sancţiuni pentru viteză excesivă

Viteza 1
Poliția Română

Un şofer de 36 de ani din judeţul Ilfov, care avea permisul expirat, a fost depistat de poliţişti circulând cu 215 km/h pe Autostrada A1, pe un sector de drum unde limita este de 130 km/h.

Potrivit Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, acesta a fost sancţionat cu amenzi totale de peste 5.000 de lei, fiind dispusă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 120 de zile.

Într-un alt caz, un cetăţean străin, în vârstă de 34 de ani, a fost surprins conducând cu 200 km/h pe acelaşi tronson de autostradă. Acesta a fost sancţionat cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sibiu au aplicat 50 de sancţiuni contravenţionale în urma unei acţiuni de tip "blitz" desfăşurate pe Autostrada A1, în contextul minivacanţei de 1 Mai. Acţiunea a avut loc pe 2 mai, în intervalul 10:00 - 15:00, pe ambele sensuri de deplasare, în zonele localităţilor Orăştie, Sebeş şi Sălişte, vizând în principal combaterea vitezei excesive.

Conform sursei citate, 39 dintre sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitei legale de viteză, iar restul pentru alte abateri, inclusiv permis expirat, lipsa inspecţiei tehnice periodice sau încălcări ale legislaţiei transporturilor. Valoarea totală a amenzilor se ridică la aproximativ 39.640 de lei.

De asemenea, au fost reţinute 10 permise de conducere, dintre care 9 pentru viteză, şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare. În total, poliţiştii au verificat 65 de autovehicule.

Poliţiştii anunţă că astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, pentru creşterea siguranţei rutiere, şi le reamintesc şoferilor importanţa respectării regimului legal de viteză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
Captura de ecran 2026 05 03 071233
Un șofer filmat din elicopter şi oprit de poliţiştii din Dej a fost amendat cu aproape 5.000 de lei. VIDEO

Un şofer din judeţul Maramureş a primit o amendă de aproape 5.000 de lei după ce a fost filmat în timp ce face, în repetate rânduri, depăşiri încălcând marcajul continuu.

Whatsapp image 2026 05 03 at 11 07 00
Ce amendă a primit un șofer prins conducând cu peste 200km/oră pe un drum din Timiș. A rămas fără permis pentru 4 luni

Un şofer de 33 de ani a fost prins de poliţişti în timp ce circula pe un drum naţional din Timiş cu peste 200km/oră. 

termocentrala craiova
CET Craiova amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu pentru poluarea orașului. Ce au descoperit inspectorii

Termocentrala din Craiova a primit o amendă nouă, de 50.000 de lei, pentru poluarea orașului.

Recomandări
Shutterstock 2670356875
Alertă în Marea Neagră: două nave lovite de drone în apropierea Bulgariei. Una s-a scufundat

Două nave au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. 

62231719
INS: Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025 a urcat la 6,6%, faţă de 6,2%, în august

Rata anuală a inflaţiei, în septembrie 2026, comparativ cu luna septembrie 2025, a fost 6,6%, informează, marţi, Institutul Naţional de Statistică (INS). În august, rata anuală a inflaţiei, faţă de august 2025, a fost 6,2%.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.