Situația devine dramatică în spitale din cauza scumpirilor alimentelor: Ce au ajuns bolnavii să primească de mâncare

×
Publicitate

Tot mai multe firme care livrează mâncare în spitale reziliază contractele, după ce alimentele s-au scumpit peste măsură.Deși s-a dublat anul acesta, alocația de hrană de 22 de lei nu ajunge pentru cele trei mese zilnice.

Situația e și mai dificilă în spitalele de boli infecțioase. Acolo, din aceeași sumă trebuie plătite inclusiv distrugerea tacâmurilor și a recipientelor de unică folosință, care sunt contaminate.

Este ora micului dejun la un spital din Timişoara, iar pacienţilor li se împart caserole pe jumătate goale. La o îmbucătură de mâncare, unii mușcă de două ori din pâine. E şi puţină, şi săracă în nutrienţi, se plâng bolnavii.

Pacient, care primește micul dejun: „Crenvurşti, brânză, iaurt, ceai.”

Pacient: (Reporter: Reușești să te saturi cu ce e aici?) Sincer, nu prea, dar completez cu pâine. (Reporter: Ce ai prefera să mănânci dimineața?) Un ou ar fi foarte bine pentru sănătate.”

Pacient: „La diabetici mere, la ceilalți poate să le dea clementine, să le dea niște portocale sau o banană.”

Nutriţioniştii din spitale trebuie să-şi pună imaginaţia la bătaie pentru a le oferi pacienţilor trei mese pe zi. Pentru un prânz mai consistent ei trebuie să taie de la micul dejun și de la cină.

Irina Goga, medic nutriționist Spital De Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara: „Trebuie să ținem cont și de patologia pacientului, dacă este un pacient cu diabet zaharat sau cu tuberculoză. Avem un aport caloric mai mare în comparație cu pacienții cu...de exemplu, enterocolită.”

La spitalele de boli infecțioase, ambalajele și tacâmurile folosite sunt considerate deşeuri periculoase şi trebuie neutralizate. Tot din norma de hrană de 22 de lei pe zi.

Cristian Oancea, manager Spital De Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara: “În acest cuantum financiar trebuie să oferim trei mese. Avem salariile personalului care trebuie să asigure hrană...și în plus avem taxele și tot ceea ce înseamnă curent care sunt în creștere.”

Firmele renunță la contracte

Unele spitale comandă hrana gata pregătită. Sunt însă firme care renunţă la contracte, pentru care nu le mai pot onora. Altele funcţionează la limită.

Daniel Preunca, aministrator firmă catering: “Cred că vreo 12 contracte am reziliat. Acum nu e vorba de o scumpire de doi la sută sau trei la sută.”

Dana Șpac, purtător de cuvânt Spital Județean din Timișoara: „Firma livrează în jur de 1.000 – 1.200 de meniuri pe zi. Asta înseamnă trei mese pe zi, la unele patologii sunt și gustări. Deocamdată și firmă și spitalul se adaptează realității.”

În medie, alimentele s-au scumpit cu peste 20%, în noiembrie, comparativ cu aceeași luna a anului trecut.

 

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62309925
Ivan Patzaichin, omagiat la Palatul Parlamentului. O expoziție cu fotografii și medalii a fost organizată de familie

La mai bine de un an de la moartea lui Ivan Patzaichin, familia și prietenii au organizat o expoziție fotografii și cu medalii primite de-a lungul timpului de marele campion.

62309915
Doi bărbați din Argeș au furat un aparat de fise dintr-o spălătorie auto

Doi bărbați din Argeș au reușit să fure un aparat de unde se cumpără fise, amplasat într-o spălătorie auto.

62309914
Un fost angajat, responsabil pentru incendierea mașinilor din curtea Direcției pentru Protecția Copilului Bacău

A fost identificat un suspect în cazul maşinilor incendiate din curtea Direcției pentru Protecția Copilului Bacău.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.