Siguranța alimentară a României, amenințată de războiul din Ucraina. Ce investiții se fac în agricultură

×
Publicitate

Conflictul armat de la graniță pune în prim plan siguranța alimentară a țării. Iar teama că România ar putea fi vulnerabilă în această privință a generat măsuri interne rapide și eficiente, pe care altfel oficialii nu le-ar fi luat.

Investițiile în agricultură au crescut cu 75% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai multe proiecte derulate, în general, cu bani europeni, vizează construirea de ferme, unități de procesare, sere și depozite pentru legume și fructe, de care avem nevoie în caz de urgență.

O cooperativă agricolă din Covasna construiește, în localitatea Dalnic, șase depozite, pe o suprafață de 3.600 metri pătrați. Cinci pentru cartofi și unul pentru morcovi. În cazul agravării situației din Ucraina, astfel de depozite sunt rezervele alimentare cele mai prețioase.

Csiki Nandor, șef șantier: „Lucrăm la structura de rezistență care e din beton. Trebuie să fie gata la mijlocul lui iulie.”

În tot județul, de la începutul războiului, au fost înființate patru astfel de cooperative. Avantajul major este că prin asociere fermierii pot accesa mai ușor bani europeni.

Kozma Bela, director executiv Direcția Agricolă Covasna: „Este nevoie de investiții masive în depozitarea cartofului, specificul zonei, ca să poți asigura un flux/producție, marfă, să ai în magazine. Într-adevăr, se poate vorbi despre securitatea alimentară a țării.”

Investiții în fabrică de lactate

O altă asociație agricolă din Covasna a investit patru milioane de euro într-o fabrică de lactate ce va procesa zilnic până la 45.000 de litri de lapte. Fermierii intenționează să se extindă și cu o fabrică de procesare a cărnii.

Zoltan Haller, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțata Românească: „Avem în plan acum imediat 20 de centre de colectare lapte și 10 ferme de îngrășare de tăurași bălțată românească pentru că avem proiectul pornit și pe carne. Discutăm de 100 de milioane de euro, investiții care sunt mare parte realizate cu ajutorul fermierilor.”

Acest impuls, dat de amenințările asupra siguranței alimentare, a generat o creștere a investițiilor în agricultură. Numai în primele patru luni ale anului, în toată țara, infuzia de capital în domeniu a depășit 300 de milioane de euro, iar creșterea este de 75% față de anul trecut. Viteza acestor investiții a fost sporită și de conflictul din Ucraina.

„Când există un potential conflict, oamenii se uită la nevoile de bază”

Andrei Spătaru, reprezentant companie de cercetare: „De obicei, când există un potential conflict, oamenii se uită la nevoile de bază și, atunci, alimentele sunt printre primele opțiuni. Este normal ca aceste investiții să urmeze. Practic investitorii se uită după profituri și oportunități așa că da, este o oportunitate pentru noi.”

„Potrivit studiului, județele cu cele mai multe construcții noi în agricultură sunt Constanța, Satu Mare, Bihor, Arad și Harghita. Vorbim în special de sere, solarii și depozite pentru cereale și legume.”

Construcții noi în agricultură, conform IBC Focus:

CONSTANȚA 30
SATU MARE 28
BIHOR 24
ARAD 20
HARGHITA 18
TULCEA 16

Investiții agricultură, conform IBC Focus:

Fermele de bovine: 43%
Ferme de porci: 19%
Ferme de păsări: 13%
Ferme de oi: 13%

Cele mai multe proiecte sunt în sectorul zootehnic, acolo unde siguranța alimentară, în cazul unui conflict, este cea mai vulnerabilă.

CITEȘTE ȘI: Meseria apărută în România care nu mai există nicăieri în Europa. „Până în 2026 vom avea 2.000 de astfel de experţi”

„Înainte să fac cumpărăturile, mănânc”. Ministrul Agriculturii, sfaturi pentru românii care vor să nu mai arunce alimentele

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62252699
Un adolescent din Bistrița s-a împușcat cu arma de vânătoare a tatălui. A vrut să se sinucidă

Un tânăr de 17 ani din comuna bistriţeană Rodna a fost preluat, duminică dimineaţa, de un elicopter SMURD, după ce s-a împuşcat cu o armă de vânătoare.

62259924
Un copil de 12 ani a murit după ce a căzut într-un canal de irigații, în Dolj

Un copil de 12 ani a murit după ce a căzut într-un canal de irigații din Dolj, duminică. Echipele de salvare au încercat să-l resusciteze, însă fără rezultat.

62259904
Bărbatul dispărut în județul Iași după ce a fost luat de viitură a fost găsit mort

Bărbatul dispărut în judeţul Iaşi după ce a fost luat de viitură a fost găsit mort de către echipele de intervenţie.

Recomandări
Nava petrolier pescarus
Alertă în Marea Neagră. O navă a luat foc lângă platforma petrolieră „Pescăruș”. 13 marinari sunt dați dispăruți

Incident grav în Marea Neagră. O navă a luat foc în dreptul portului Midia, foarte aproape de o platformă petrolieră.

nicholas kass, nicusor dan
Surse: Președintele Nicușor Dan a stat la masă cu un fost oficial CIA, la nunta lui Alexandru Nazare. Cine este Nicholas Kass

Președintele Nicușor Dan a stat la masa invitaților de la nunta lui Alexandru Nazare, care a avut loc la jumătatea lunii septembrie, cu un fost oficial al agenției americane de informații CIA, au afirmat surse pentru Știrile Pro TV.

Gettyimages nicusor dan cotroceni
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Cu ce propuneri merg partidele la Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.