Sentinţă inedită. Un cuplu de ieşeni a fost condamnat să meargă la şcoală

60606081

O femeie şi un bărbat de etnie romă, acuzaţi de evaziune fiscală în formă continuată, au fost obligaţi, marţi, printr-o sentinţă dată de magistraţii Tribunalului Iaşi, să facă cel puţin patru clase primare, transmite Mediafax.

”În temeiul dispoziţiilor art. 86, indice 3, aliniatul 3 Cod penal din 1969, le impune inculpaţilor Stănescu Maria şi Stănescu Dragoş obligaţia de a urma un curs de învăţământ primar de minimum patru clase. Supravegherea îndeplinirii măsurilor şi obligaţiei stabilite se realizează de către Serviciul de Probaţiune Iaşi“, arată magistraţii din cadrul Tribunalului Iaşi.

Pe lângă aceasta, instanţa a condamnat-o pe Maria Stănescu la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală în formă continuată.

În cadrul aceluiaşi dosar, cel de-al doilea inculpat, Dragoş Stănescu, a fost condamnat tot la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru aceeaşi acuzaţie.

Mai mult, judecătorii au admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi i-a obligat pe Maria şi Dragoş Stănescu, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Drăguţu Occidental SRL, prin lichidator, la plata unor despăgubiri în valoare totală de 453.148 de lei.

Decizia nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la instanţa superioară, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.

Procesul celor doi ieşeni a început pe data de 23 iunie 2017. Conform anchetatorilor, prin intermediul firmei Drăguţu Occidental SRL Iaşi, care îşi are sediul în cartierul Tătăraşi, cei doi reprezentanţi ai societăţii comerciale ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproape jumătate de milion de lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
61940552
Bijuteriile din aur, tot mai greu de falsificat. Semnul suplimentar de siguranță aplicat de stat

Din această vară, bijuteriile vor fi marcate cu încă un simbol fără de care nu vor mai putea fi vândute.

61940529
Ministrul Transporturilor, ironic în explicațiile privind infrastructura: ”Dacă este şantier, înseamnă că se lucrează”

Vom circula pe centura de sud când va fi gata şi vom avea autostrăzi când vor fi recepţionate, spune ministrul Transporturilor. 

61940518
Veterani de război refuzaţi în mijloacele de transport din Vaslui, deşi beneficiază de gratuitate

Mai mulţi veterani de război din judeţul Valui nu sunt lăsaţi să circule cu microbuzele, deşi, potrivit legii, beneficiază de călătorii gratuite cu astfel de mijloace ale operatorilor de transport.

Recomandări
Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.

Imago0867955945h
Elvețienii au respins prin vot consolidarea neutralității: „Elveția nu se uită în altă parte” și se „poziționează în lume”

Elveţienii au respins duminică prin referendum, aşa cum era de aşteptat, o iniţiativă populară care viza consolidarea neutralităţii ţării, o propunere înaintată de dreapta naţionalistă şi etichetată drept pro-rusă de către adversarii săi.

Imago0683790568h
Expertul sloven și managerul român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro au fost arestați. Reacțiile firmelor

Expertul sloven și omul de afaceri român reținuți de DNA în dosarul șpăgii de 450.000 de euro pentru un proiect energetic în România au fost arestați duminică, potrivit DNA. Pe de altă parte, compania implicată se delimitează de fapta directorului său.