Senatul a adoptat legea care interzice total fumatul in spatiile publice. Deputatii vor avea insa votul final

61455707

Propunerea legislativa semnata de 22 de parlamentari, prin care se interzice total fumatul in spatiile pubice, a fost adoptata, miercuri, de plenul Senatului, legea urmand sa ajunga la Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

Propunerea legislativa pentru modificarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun a fost votata de senatori cu 86 de voturi ”pentru”, 8 abtineri si 30 de voturi impotriva.

Senatoarea PC Cristiana Anghel, care s-a opus acestei legi, a tinut sa le transmita un mesaj colegilor sai care au votat pentru interzicerea fumatului in spatiile publice.

”Am si eu o intrebare, pentru dragii mei colegii care au votat mizeria asta de lege, pentru ca nu poate sa fie altceva. Ce se vor face daca eu aduc o initiativa legislativa prin care interzic comercializarea bauturii? Nu consumul, comercializarea? Ce se fac dragii mei colegi daca eu, din cauza tigarii, fac stare de sevraj si de fiecare data cand e vot in plen, ora aia de vot final, si trebuie sa ma duc sa fumez?”, a spus Anghel.

”Nu ar fi o idee rea”, i-a raspuns presedintele de sedinta, Cristian Dumitrescu (PSD), in aplauzele salii.

Propunerea legislativa pentru interzicerea fumatului in soatiile publice a mai fost pe ordinea de zi a plenului Senatului pe 18 februarie, cand, la propunerea senatorului Dumitru Pelican, liderul grupului senatorilor liberal-conservatori, actul normativ a fost retrimis la Comisia pentru sanatate pentru a fi modificat, in sensul reglementarii posibilitatii ca in institutiile publice sa poata fi amenajate totusi, niste spatii speciale pentru fumat.

”Daca stai zece ore in aceasta institutie, sunt zile cand am stat si 12, sunt zile in care am stat foarte putin, unde sa fumez? Chiar nu pot sa am un loc amenajat intr-o institutie publica, unui mic, sa fumez o tigara, pentru ca (…), atunci cand devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poti sa omori un om cu aceasta lege. Lasa-i un locsor, acolo, de fumat!”, argumenta conservatorul, care e fumator.

De altfel, legea a determinat, atunci, discutii contradictorii in plenul Senat.

Retrimisa la comisia de sanatate, senatorii au decis, pe 10 martie, sa pastreze proiectul fara amendamente, in sensul interzicerii totale a fumatului in spatiile publice.

Potrivit propunerii legislative, se interzice complet fumatul in spatiul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, ale institutiilor si unitatilor de invatamant, precum si in unitatile sanitare de stat si private.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Klaus Iohannis a plecat la Bruxelles, pentru Consiliul European si summit-ul PPE: "Se va discuta despre Ucraina"

Presedintele Klaus Iohannis a pleacat la Bruxelles, unde va participa la lucrarile Consiliului European de Primavara si la summit-ul PPE.

Cinci pompieri aflati in timpul lor liber au salvat patru familii, dupa ce acoperisul unui bloc a fost cuprins de flacari

S-a dat alarma in Bistrita-Nasaud, in localitatea Salva.

Un batran de 80 de ani si nepoata lui au scapat ca prin minune de o tragedie. Masina in care se aflau a ars ca o torta

Printr-o sperietura de groaza a trecut miercuri seara un bunic din Capitala, in varsta de 80 de ani.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.