Șeful Metrorex a folosit ranga la acțiunea de la metrou. Ministru: ”Un cartel se destructurează cu ranga”

×
Publicitate

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, l-a susținut pe directorul companiei Metrorex, care, a folosit o rangă pentru a ajuta la dezafectarea unuei construcții de la metrou.

Drulă a declarat la Palatul Victoria că ”un cartel se destructurează cu ranga”, făcând astfel aluzie la sindicatul condus de Ioan Rădoi, care deține spațiile comerciale care sunt acum demolate de către autorități.

”Am văzut comentarii despre folosirea de către directorul general a unei răngi și vreau să spun că da, un cartel se destructurează cu ranga. Și îl felicit pentru un act de asumare și un act de curaj.” - a spus ministrul Transporturilor.

Miercuri, în timpul acțiunii de demolare a spațiilor comerciale de la metrou, care a fost declanșată de către Primăria Sectorului 2 la solicitarea Ministerului Transporturilor, directorul general Metrorex Ștefan Paraschiv a încercat să deschidă cu ranga ușa unui magazin care încă avea marfă în interior.

Primăria Sectorului 2 a început, miercuri, evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului la metrou, primul punct vizat fiind staţia Ştefan cel Mare.

Astfel, muncitorii ADP au demolat primul chioșc care era amplasat în stația de metrou Ștefan cel Mare, după ce au scos marfa afară.

Acțiunea de demolare a început dimineață la ora 09.00, fiind o surpriză atât pentru jurnaliști, cât și pentru patronii acestor magazine, care s-au plâns că nu au fost anunțați și că nu au avut timp să evacueze produsele.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62180740
România, lăudată de Organizația Mondială a Sănătății pentru lupta cu Covid-19
România a fost lăudată de un reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății pentru felul în care a gestionat pandemia de Covid-19 până acum.
62174956
Județele plasate în zona roșie din cauza COVID. Incidență de 8,66 în Ilfov
Judeţul Ilfov, cu 8,66 cazuri la mia de locuitori, înregistrează în continuare cea mai mare rată de incidenţă privind infecţia cu SARS-CoV-2, în scădere uşoară faţă de ziua anterioară (8,68).
62177485
Medicul Cătălin Denciu, rănit după ce a salvat pacienți, este Eroul Anului 2020 în Belgia
Medicul Cătălin Denciu, care era de gardă la Spitalul din Piatra Neamţ, anul trecut, când a izbucnit incendiul la Secția AȚI și nu a ezitat să salveze pacienții din flăcări, a fost declarat eroul anului 2020 în Belgia.