Sef de la Imigrari, suspectat ca a sprijinit o retea care rapea straini. Victimele erau luate chiar din sediul politiei

×
Publicitate

Un sef din Serviciul Imigrari este acuzat ca jucat un rol-cheie in rapirea unor cetateni straini, desfasurata chiar in sediul institutiei de stat

Comisarul Narcis Ion Dumitru, sef serviciu in cadrul Inspectoratului General pentru Imigrari (IGI), a fost retinut de DIICOT pentru 24 de ore, el fiind acuzat de savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la santaj. Ofiterul de la IGI este acuzat ca a sprijinit o grupare formata din cetateni romani si israelieni, care rapeau oameni de afaceri de origine israeliana si ii obligau, folosind arme de foc, sa le remita sume mari de bani, arata DIICOT.

Potrivit sursei citate, in aprilie 2014, au fost trimisi in judecata Simhon Efraim Atzmon, Kastro Charli, Erlith Nehemia, Malka Zosef Shmuel, Mihai Mila (un apropiat al lui Gigi Becali, fost bodyguard al acestuia, condamnat in dosarul hotilor sechestrati in portbagaj) si Zadok Beg. Acestia erau acuzati ca, in noaptea de 3 iunie 2013, prin amenintare cu o arma de foc, l-au rapit pe Mikael Harfi (administrator al mall-ului Grand Arena), pe care l-au obligat ca, in schimbul eliberarii, sa le plateasca o mare suma de bani.

Dosarul a fost disjuns atunci cu privire la mai multe fapte si persoane in vederea continuarii cercetarilor pentru complicitate la comiterea infractiunii de santaj, avandu-se in vedere inclusiv evenimentele care s-au derulat in sediul Inspectoratului General pentru Imigrari (fost ORI) in jurul datei de 4 aprilie 2013.

Procurorii DIICOT sustin ca, incepand cu luna aprilie 2013, Narcis Ion Dumitru a aderat si a sprijinit grupul infractional format de Simhon Efraim Atzmon si Kastro Charli. Astfel, Narcis Ion Dumitru, in calitate de sef al Serviciului Depistari si Combaterea Sederii si Muncii Ilegale a Strainilor din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrari - Directia pentru Imigrari a Municipiului Bucuresti, in baza unei intelegeri anterioare cu Simhon Efraim Atzmon si Kastro Charli, a inlesnit acestora obtinerea, prin constrangere, de la un cetatean israelian, a unui folos patrimonial injust, respectiv suma de 135.000 de euro dobandita de cei din urma prin amenintarea constanta a victimei cu formularea unor plangeri penale nereale.

Pentru atingerea acestui scop, Narcis Ion Dumitru a procedat la citarea nelegala a persoanei vatamate si apoi a participat la punerea in practica a "scenariului" derulat in sediul Inspectoratului General pentru Imigrari, procedand la incatusarea lui Simhon Efraim Atzmon in afara cadrului legal si a oricarei competente de a desfasura activitati de cercetare penala.

"S-a retinut ca inculpatul s-a implicat direct in pretinsa 'negociere' derulata de catre persoana vatamata cu un martor din prezenta cauza, contribuind astfel esential la mentinerea victimei intr-o stare de acuta presiune psihica, sub imperiul careia aceasta a fost determinata la semnarea unui contract fictiv de imprumut si la plata, in temeiul acestuia, a sumei de 135.000 de euro, respectiv 15.000 de euro in numerar si contravaloarea sumei de 120.000 de euro prin virament bancar", mai spun procurorii DIICOT.

Comisarul Narcis Ion Dumitru va fi prezentat miercuri Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru o perioada de 30 de zile. Cauza a fost instrumentata impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul Directiei Generale Anticoruptie (DGA) - Directia Anticoruptie pentru Municipiul Bucuresti si Judetul Ilfov (DAMBJI).

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Circulatia tramvaiului 41, blocata de o masina oprita pe linii. Pompierii si SMURD au ajuns la fata locului

Incident in trafic miercuri dimineata.

Sute de elevi ai unui liceu din Capitala, evacuati din cauza unui incendiu. Brigitte Sfat a venit imediat la fiul ei

Alerta de gradul zero in inima Bucurestiului. Sute de elevi de la liceul german au fost evacuati de urgenta dupa ce o mansarda din vecinatatea scolii a fost cuprinsa de flacari.

DNA a extins urmarirea penala in dosarul Bogdan Gigina. Suma ceruta drept daune de familia politistului

Procurorii DNA i-au chemat miercuri la discutii pe fostul ministrul de interne Gabriel Oprea si pe cei doi copii ai acestuia, si i-au anuntat ca le vor pune sechestru pe bunuri.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.