Ordonanţa de "cârpire" a salariilor, aprobată în şedinţa de Guvern

61937894
Inquam Photos/ Octav Ganea

Guvernul urmează să adopte în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare

UPDATE 19:05 Guvernul a aprobat în şedinţa de joi ordonanţa de urgenţă privind măsuri pentru protejarea veniturilor unor categorii de salariaţi, angajaţi din IT, cercetare-dezvoltare şi inovare, sezonieri, salariaţii cu dizabilităţi încadraţi cu handicap grav, dar şi angajaţii part-time, a anunţat Nelu Barbu, purtător de cuvânt al Executivului.

 

 Executivul urmează să adopte în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, care vizează acoperirea din bugetul statului a diferenţei de salariu creată prin transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat pentru IT-işti, persoane cu dizabilităţi, sezonieri şi pentru cei din partea de cercetare.

Şedinţa a început la ora 16:00 iar premierul a anunţat că se va face "ordine în sistemul de salarizare" printr-un OUG care va stipula că angajaţilor part-time li se reţin contribuţii doar pentru salariul realizat, chiar dacă e mai mic decât salariul minim. Diferenţa va fi suportată de angajator.

Şi proiectul de lege privind combaterea violenţei în familie va fi adoptat în şedinţa de joi a Guvernului, a anunţat premierul Viorica Dăncilă, precizând că, în astfel de cazuri, poliţistul va avea dreptul să acţioneze imediat pentru protejarea victimei şi înlăturarea agresorului.

"Am cerut în şedinţa de Guvern precedentă ca adoptarea legii privind combaterea violenţei în familie să fie urgentată şi astăzi avem pe ordinea de zi acest proiect de la Ministerul Muncii. (...) În primul rând, vrem ca în cazurile de violenţă domestică, poliţistul să aibă dreptul de a acţiona imediat pentru protejarea victimei şi înlăturarea agresorului. Această măsură va putea fi aplicată în cazuri de pericol iminent la adresa securităţii şi sănătăţii victimei. Vom crea, deci, un instrument legal prin care violenţa în familie va fi drastic descurajată. Procedura legală este prevăzută în actul normativ", a declarat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Totodată, şefa Executivului a precizat că este necesar ca, în România, egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi să fie efectiv asigurată.

"Vom introduce obligaţia persoanelor juridice din sistemul public, dar şi din sectorul privat, care au peste 50 de salariaţi, de a avea în structura de personal un expert în egalitate de şanse. Nu urmărim să încărcăm birocraţia cu noi funcţii, vrem ca această sarcină, a experţilor, să fie exercitată în mod activ şi util. Prin acest act normativ, vom reglementa şi noţiunea 'violenţă de gen', conform Convenţiei de la Istanbul. (...) Numeroasele cazuri de abuzuri, pe care le prezintă atât mass-media sau care sunt monitorizate de organizaţiile neguvernamentale, arată că aceste reglementări sunt necesare şi urgente", a mai afirmat Dăncilă.

Ministrul Eugen Teodorovici anunţa, miercuri, că MFP va acoperi pentru IT-işti, persoane cu dizabilităţi, sezonieri şi pentru cei din partea de cercetare diferenţa de salariu creată prin transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat.

"Sunt cele patru categorii: IT-işti, persoane cu dizabilităţi, sezonieri şi partea de cercetare. Pe site-ul Ministerului de Finanţe, am postat un act normativ care aduce soluţia găsită de Ministerul de Finanţe în dezbatere publică şi sperăm cât mai curând pe masa Guvernului. Mecanismul creat este pentru acele companii care au angajaţi din cele patru zone, cu condiţia transferului celor 20% către angajat, pentru că doar aceste companii pot aplica un astfel de mecanism. Pentru angajaţii acestor companii statul va plăti diferenţa dintre contribuţiile pe CASS, astfel încât angajaţii să nu piardă absolut nimic, raportat la ceea ce au avut în decembrie 2017. Angajatorii nu pierd absolut nimic, pentru că ei doar transferă ceea ce dădeau până anul trecut pentru angajaţi, transferă acestora cei minim 20%, iar statul vine cu diferenţa pentru ca acei angajaţi să nu piardă absolut nimic. Noi (...) transmitem zilnic (...) aceste sume către fondul de sănătate astfel încât lucrurile să meargă normal. Este o schemă pentru un an de zile, aşa că lucrurile din acest punct de vedere s-au soluţionat", a spus Teodorovici, la Parlament.

Tot joi, Guvernul urmează să aprobe un proiect de hotărâre privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2018, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice.

Un alt proiect de hotărâre aflat pe agenda şedinţei Executivului vizează modificarea Statutului Casei Naţionale de Pensii Publice, aprobat prin HG 118/2012.

De asemenea, în cadrul reuniunii de Guvern va fi adoptat şi un memorandum având ca temă aprobarea Planului anual de transpunere a directivelor Uniunii Europene pentru anul 2018.

Un alt memorandum care ar putea fi aprobat de Executiv este cel cu tema Mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea generală a acţionarilor/Consiliul de administraţie, după caz, la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru repartizarea unei cote de minim 90% din profitul net realizat al anului 2017 sub formă de dividende/ vărsăminte la bugetul de stat.

În cadrul aceleiaşi şedinţe va fi prezentată şi Notă privind stadiul implementării Strategiei naţionale de reintegrare socială a persoanelor private de libertate 2015 - 2019.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Motivarea judecătorilor, în cazul elevului bătut de 3 mame: „Lăsarea în libertate reprezintă un real pericol”

Cele trei mame care au bătut un elev pe holul unei școli din Constanța reprezintă „un pericol pentru ordinea publică”, precizează judecătorii în motivarea deciziei de arestare la domicilui a acestora.

Planul contra mașinilor poluante din Capitală. Zonele unde ar putea fi interzise

În centrul Capitalei nu va mai intra nici o maşină care poluează. Asta prevede un proiect aflat acum în dezbatere publică.

Trei mașini implicate într-un accident, în Brăiești: 3 persoane au fost rănite

Un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane a avut loc, joi, pe raza localităţii Brăieşti, pe drumul naţional DN 29 B, care leagă municipiile Botoşani şi Dorohoi.

Recomandări
Nicușor Dan: „Partidele nu s-au înțeles pe legea salarizării. Și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Președintele Nicușor Dan anunță că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării și și-au asumat pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.