Rând pe rând, medicii au plecat din cauza condițiilor deplorabile, iar în final a fost pus lacătul pe ușă. Unitatea sanitară a fost preluată recent de Universitatea de Medicină din București, care vrea să facă aici prima clinică integrată pentru copiii cu diabet și boli metabolice. Numărul lor este tot mai mare, iar locurile de tratament foarte puține.

Imagini greu de privit au fost filmate în saloane în care erau tratați copii cu diverse afecțiuni, în spitalul CF2 din Capitală. Sunt în ruină.

Corespondent Știrile PRO TV: „Cea mai mare parte a secției de pediatrie din spitalul CF 2 a fost închisă în urmă cu 15 ani. Spațiul arată jalnic pentru că aici nu s-au mai făcut investiții de zeci de ani. Acum este nevoie de mai bine de 1 milion și jumătate de euro pentru ca locul să fie renovat și transformat într-o clinică modernă pentru tratamentul copiilor cu diabet.”

Construit în 1942, spitalul a fost un cadou al casei regale pentru muncitorii de la căile ferate. Până anul trecut, în februarie, a fost administrat de Ministerul Transporturilor, care nu a făcut investiții și nici proiecte pentru fonduri europene. Unele secții au fost totuși renovate, însă doar datorită medicilor care au obținut de-a lungul timpului sponsorizări.

O nouă clinică pentru copiii cu diabet

Acum unitatea sanitară este în subordinea Universității de Medicină din București și, tot cu bani din sponsorizări, vor face aici prima clinică integrată pentru diabet, nutriție și boli metabolice.

Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian: „Această clinică își dorește să pună la dispoziție o abordare multidisciplinară, un management integrat al diabetului zaharat, bolilor de nutriție și erorilor de metabolism. Avem și specialiști în endocrinologie pediatrică și diabetologi pediatri.”

Specialiștii spun că până în 2030 o jumătate de milion dintre copiii români vor suferi de diabet și boli de nutriție. Acum, sunt nevoiți să meargă dintr-o clinică în alta, pentru că nu există un loc în care să găsească toți specialiștii. Banii pentru clinica nouă vor fi strânși prin Salvați Copiii România.

Gabriela Alexandrescu: „Ne dorim să asigurăm accesul copiilor la servicii de calitate, care să-i ajute să-și trateze problemele de care suferă.”

Manager spitalul CF 2: „Un spațiu adecvat diagnosticului, tratamentului, prietenos atât copiilor, cât și familiilor lor.”

Lucrările vor începe în curând și vor dura 6 luni.