Scandalul "mita pentru contracte". Cel mai mare dosar de coruptie care vizeaza Palatul Victoria
In scandalul mita pentru contracte, mai multi fosti si actuali ministri, si chiar sefi de guvern, vor ajunge in fata procurorilor DNA. In cel mai mare dosar de coruptie ce vizeaza Palatul Victoria, ar putea fi chemat sa dea lamuriri si Adrian Nastase.
Anchetatorii urmaresc 4 contracte de acum 10 ani, pentru care exista suspiciuni ca s-ar fi platit mita de ordinul milioanelor de euro. Din acest motiv, actualul sef al Secretariatului General al Guvernului a ajuns, luni, pentru a doua oara la Directia Nationala Anticoruptie. Asa cum a tinut sa precizeze, Ion Moraru este martor intr-un dosar in care acuzatiile de coruptie vizeaza doua guverne: unul PSD-ist si unul PDL-ist: "Procurorii au in vedere 4 contracte dintre Guvern si Microsoft, dar si intre Guvern si EADS, in care mita data la nivel de ministru si de cabinet al prim ministrului ar depasi 2 milioane de euro."
Guvernul Romaniei a semnat un contract cu Microsoft, prin care urma sa cumpere software ieftin. A inchiriat pana la urma aceleleasi produse, iar castigurile au crescut in favoarea firmei care a intermediat afacerea: FCS.
Intre 2002 si 2004, ministerul Educatiei a vrut laboratoare de informatica pentru elevii sai. Oficialii au incheiat mai multe contracte si au platit in total 167 de milioane de dolari. In 2005, ministerul Educatiei a numit o comisie sa investigheze contractele.
Contractul EADS prin care frontierele Romaniei urmau sa devina sigure pentru Uniunea Europeana face obiectul aceleiasi anchete. Mita, peste 2 milioane de euro, spun anchetatorii, ar fi ajuns la conducerea Ministetrului de Interne si la cabinetul prim ministrului. Pentru a raspunde intrebarilor legate de toate aceste contracte, in zilele urmatoare vor fi audiati, pe rand, toti ministrii care au avut legatura cu semnarea si punerea in aplicare a contractelor presupus a fi ilegale.
Astfel, vor ajunge la DNA ministrii Comunicatiilor din perioada 2003 -2009 implicati in semnarea contractelor, dar si cei de la ministerul Educatiei si Cercetarii, care au dotat scolile cu laboratoare de informatica si - nu in ultimul rand - ministii de interne, Ioan Rus si Marian Saniuta, pe timpul carora a fost pus in aplicare contractul cu EADS de 650 de milioane de euro. Alaturi de toti acestia va mai fi adus la DNA si fostul prim-ministru, Adrian Nastase, in prezent inchis la penitenciarul Jilava.
De unde a pornit tot scandalul "mita pentru contracte"
Directia Nationala Anticoruptie a anuntat in 10 iulie 2014 ca procurorii Sectiei de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie efectueaza cercetari in cauza penala constituita ca urmare a sesizarii Corpului de Control al Primului-ministru din 21 mai 2013. "Obiectul sesizarii l-a constituit inchirierea si extinderea de licente educationale de catre, Ministerul pentru Societatea Informationala si Ministerul Educatiei Nationale care contrar dispozitiilor acordului cadru nr. 32/12.08.2009 au incheiat, contrar HG nr. 460/2009, contracte de furnizare produse, existand indicii ca s-au efectuat plati privind o suma de aproximativ 9 milioane euro, destinate unitatilor de invatamant", a precizat DNA.
Potrivit sursei citate, in cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem cu privire la savarsirea infractiunilor de trafic de influenta in legatura cu infractiuni de coruptie, luare de mita, dare de mita si abuz in serviciu.
Iata ce au vizat, initial, aceste cercetari:
-► inchirierea unui numar de 179.259 licente pentru pachete de tip ProDesktop si 6.828 licente pentru sisteme de operare Windows Server, cu luarea in calcul a tuturor statiilor de lucru si a serverelor achizitionate in perioada 2001 - 2008 prin programele SEI 1 - SEI 5 si rural;
-► determinarea incheierii contractului de furnizare produse in baza caruia MCSI s-a obligat sa plateasca pretul aferent numarului total de licente, mai mare cu 72.990 fata de numarul de licente utilizabile in sistemul educational in raport cu numarul de computere compatibile cu noile produse software, existand indicii privind crearea unei obligatii de plata a unui pret cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decat pretul pentru inchirierea licentelor efectiv utilizabile (contractul in valoare de 105 milioane USD a fost derulat in perioada 2004-2009);
-► determinarea faptului prin care HG 460/2009 permitea incheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numarului de licente al MECTS pentru scoli;
-► achizitia de licente pentru pachete de tip ProDesktop si sisteme de operare Windows Server destinate unitatilor de invatamant corespunzator necesarului de licente;
-► identificarea persoanelor implicate si a modului in care acestea au verificat produsele software, implementarea, compatibilitatea acestora configuratiei hardware a statiilor de lucru si serverelor achizitionate in perioada 2001 - 2008, prin programele SEI I - SEI V si Rural si fundamentarea din punct de vedere tehnic a achizitiei din 2009.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA vizeaza trei contracte referitoate la licentele IT, derulate intre 2001 si 2013:
-► Contractul de inchiriere de licente Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, incheiat intre Guvernul Romaniei si Microsoft Ireland prin intermediul Fujitsu Siemens Computers (FSC) Austria GesmbH, in valoare de 105 milioane de dolari, derulat in perioada 2004-2009.
-► Contractul de inchiriere de licente Microsoft de tip Enterprise Agreement Subscription, incheiat intre Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale si consortiul D-CON.NET, in valoare de 96 de milioane de euro, derulat in perioada 2009-2013.
-► Contractul privind Sistemul Educational Informatizat (MEC SEI), incheiat intre Siveco si Ministerul Educatiei, in valoare de 124 de milioane de euro.
Initial, tintele Guvernului Ponta au fost ministrii Daniel Funeriu si Valerian Vreme (ambii de la PDL la acea vreme)
In mai 2013, Guvernul anunta ca va sesiza DNA pentru posibile fapte de natura penala ale fostilor ministri PDL Daniel Funeriu si Valerian Vreme, care ar fi promovat o nota privind achizitia de soft educational, in baza careia ar fi efectuat plati de aproape 8 milioane euro fara temei, cu 5 milioane peste pretul real. Concluzia rezulta dintr-un raport intocmit de Corpul de control al prim-ministrului in urma verificarilor efectuate la Ministerul pentru Societatea Informationala si la Ministerul Educatiei in legatura cu inchirierea de licente educationale. Actiunea de control a vizat perioada 2009-2012.
In raportul Corpului de control se arata totodata ca imputernicirea acordata Ministerului pentru Societatea Informationala pentru efectuarea achizitiei a fost extinsa in mod ilegal printr-o nota semnata de fostul ministru de resort Valerian Vreme si de fostul ministru al Educatiei Daniel Funeriu si aprobata de premierul de la acea data, Emil Boc. Prin nota aprobata de Boc s-ar fi consemnat imprejurari necorespunzatoare adevarului si s-ar fi creat aparenta de legalitate a contractului de achizitionare - acuzau atunci inspectorii guvernamentali. Din nota de informare cu privire la activitatea in cadrul Comisiei interministeriale de evaluare a optiunilor strategice cu privire la acordul privind utilizarea licentelor Microsoft a rezultat faptul ca s-a platit pentru un numar mult mai mare de licente inchiriate decat numarul de licente utilizabile in educatie. Din recalcularea valorii contractului cu numarul de pachete egal cu numarul de calculatoare a reiesit faptul ca a fost angajata o suma cu 5,4 milioane euro mai mare decat era necesar.Diferenta de plata intre pretul aferent numarului de licente educationale si pretul aferent licentelor educationale efectiv utilizabile in unitatile de invatamant a constituit paguba adusa bugetului statului.
In 2003, Guvernul si Microsoft discutau semnarea unui contract pentru obtinerea de licente pentru programe informatice la preturi speciale, guvernamentale. Reducerea facuta de compania americana era de 47%. In 2004, se semneaza documentul insa se schimba ceva: nu mai este vorba despre cumparare ci de inchiriere de licente. Procurorii spun ca modificarea contractului s-a facut pentru ca Fujitsu sa castige mai multi bani din contract, ceea ce a dus la cresterea costurilor suportate de Guvernul Romaniei. Acest lucru a fost posibil, sustin ei, pentru ca in afacere au fost implicati membri din Guvern si de la Microsoft. La vremea respectiva, premier era Adrian Nastase, ministrul comunicatiilor - Dan Nica iar secretar general al Guvernului - Eugen Bejinariu. Cel din urma a si semnat contractul.
In 2009, institutiile de invatamant din Romania sunt dotate cu computere. Acestea au programe de operare Microsoft pentru care licentele au expirat. Asa ca Ministerul Educatiei cere inchirierea unor noi licente la ministerul comunicatiilor. Valoarea contractului: 96 de milioane de euro. Daniel Funeriu, care era ministru atunci la Educatie, ii cere lui Valerian Vreme care era Ministru la Comunicatii: "Va solicit luarea masurilor care se impun din punct de vedere legal pentru asigurarea licentelor necesare in sistemul educational asa cum reiese din adresa mai sus mentionata".
Masurile insa ar fi fost ilegale iar numarul licentelor cumparate, 179.000, prea multe fata de necesar. Rezultatul s-au pierdut inca 5 milioane de euro. Pe 10 iulie 2014, procurorii anticoruptie l-au audiat pe seful secretariatului general al Guvernului, Ion Moraru care nu a vrut sa faca niciun comentariu.
Contractul EADS de 650 de milioane de euro
In 2004, cabinetul Nastase, prin ministerul de Interne, semneaza un contract cu EADS, celebru deja prin suma uriasa: 650 de milioane de euro. Documentul a fost scris, sustin procurorii, "fara sa fie precizate in detaliu solutiile tehnice, echipamentele si serviciile ce urmau sa fie livrate, acestea urmand sa fie agreate ulterior de catre EADS (...) "
In acest fel, EADS isi putea controla permanent profitul obtinut din care sa plateasca mita, care ar fi reprezentant 15% din valoarea totala, sustin procurorii. Peste 2 milioane de euro MITA ar fi ajuns la conducerea Ministerului de Interne si la cabinetul prim ministrului Adrian Nastase. Procurorii spun ca banii s-au dat prin intermediul unor firme.
EADS ar fi fost obligata sa faca un subcontract cu FCS, valoarea comenzii fiind de pana la 60 de milioane de euro. FSC, la randul ei, ca sa primeasca aceste comenzi, a fost pusa sa plateasca niste comisioane de reusita pentru doua firme: Gessa (7%) si Profinet (8%). Cei 15% sunt considerati de catre procurori ca reprezentand mita in dosar.
Sursa: Pro TV
Etichete: justitie, guvern, dna, contracte, coruptie, sgg,
Dată publicare:
14-07-2014 13:38