S-ar putea mări amenzile în București pentru cei care rup flori, taie copaci sau aruncă gunoaie pe jos

×
Publicitate

Se măresc amenzile în București și de 40 de ori față de cele din prezent. Astfel, cei care rup flori, taie arbori sau aruncă gunoaie pe jos riscă să scoată din buzunar și 5.000 de lei.

Noile sancțiuni apar într-un proiect de lege pus în dezbatere publică și sunt susținute de asociațiile de mediu.

Cișmigiul se umple zilnic de chiștoace, ambalaje și tot soiul de resturi aruncate în bătaie de joc, de cele mai multe ori chiar lângă pubele. Degeaba au început autoritățile să curețe locul pentru că, în lipsa unor amenzi consistente, mulți nu respectă nicio regulă.

Lucrurile se pot schimba radical.

Dacă proiectul propus de primarul Capitalei va trece de votul Consiliului General, atunci cei care aruncă pe jos un ambalaj, o hârtie sau o țigară riscă o amendă de până la 5 mii de lei. În prezent, sancțiunile sunt cuprinse între 50 și 100 de lei.

Dacă vor fi votate, noile sancțiuni îi vor viza sș pe cei care distrug băncile și aleile, taie arborii sau prind păsările din parcuri. Reprezentanții primăriei spun că de câteva zile se fac mai multe controale, iar treptat vor patrula mai multi polițiști.

Nicușor Dan, primarul Capitalei: „Amenzile să fie majorate, de exemplu pentru tăierea unui copac să nu mai fie 100-200 de lei cât este acum, să fie 4-5000 de lei. De asemenea, pentru deteriorarea de mobilier, pentru aruncarea de gunoaie în parc există un proiect, dar probabil că până o să fie implementat o să mai dureze câteva luni, pentru montarea de camere că e mai ieftin să supraveghezi cu camere decât cu polițiști”.

Acum, mai ales pentru tăierea copacilor, sancțiunile sunt aproape insesizabile.

Alex Oprița, platforma de mediu pentru București: „25 de lei dacă achităm în termen de 14 zile pentru că este jumătate din amenda minimă. Problema este foarte veche, se știe de ea de mult timp, încă de când au început tăierile ilegale în parcul Grozăvești, IOR, practic amenzile aplicate proprietarilor pentru distrugerea spațiului verde sunt modice și chiar ridicole”.

Proiectul de hotărâre este deocamdată în dezbatere publică.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62350591
Încrederea clienților în producătorii de legume a scăzut vertiginos după scandalul privind pesticidele din Buzău

Scandalul legumelor din Buzău care ar fi fost stropite cu substanțe neomologate clatină încrederea clienților.

62350585
De ce a ales Darius Vâlcov să se predea la secția de poliție a unui orășel de lângă Napoli. Mizează pe un scenariu cunoscut

Condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru corupție, fugarul Darius Vâlcov a ajuns într-un penitenciar din Napoli. Inițial, fostul ministru al Finanțelor s-a predat la o secție de poliție dintr-o suburbie.

62350586
A doua sesiune ''Casa Verde'' a atins un nou record. Bugetul de 245 de milioane de lei a fost epuizat în doar 3 minute

A doua sesiune de înscrieri în programul ''Casa Verde'' a atins un nou record. Bugetul de 245 de milioane de lei destinat judeţelor din centrul țării a fost epuizat în doar 3 minute.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.