Scuza folosită de o șoferiță beată, după ce a provocat un accident în lanț în Dâmbovița

×
Publicitate

Accident în lanț în județul Dâmbovița, provocat de o șoferiță în vârstă de 50 de ani aflată sub influența alcoolului.

Femeia a lovit o ambulanță care circulă regulamentar, apoi a izbit mașina unui preot, care era parcată pe marginea șoselei.

După proba cu etilotestul, a dat vina pe cafeaua pe care o consumase cu puțin timp înainte de a se urca la volan.

”Nu ştiu. Am zis, probabil din cauza cafelei. Două cafele am băut, dar din acelea cu irish. Zi de zi am băut din aceea că era mai dulce, dar n-am ştiut că are aşa ceva”, a spus șoferița.

Accidentul s-a petrecut pe Drumul Naţional 71, în comună Aninoasa. Ameţită de aburii cafelei, femeia în vârstă de 50 de ani, care se îndrepta spre Târgovişte, a pierdut controlul asupra volanului şi a ajuns pe celălalt sens de mers. Acolo a lovit o ambulanţă, apoi a izbit maşina unui preot care era parcată în față unei curți.

"Maşina mea era la poartă, în afara carosabilului, eram în casă şi am auzit o bubuitură puternică. A fost lovită de o maşină care anterior s-a lovit de o ambulanţă, văd că le-a zburat fiecăreia câte o roată", povestește proprietarul mașinii avariate.

Din fericire, în ambulanţă nu se află niciun pacient, iar membrii echipajului nu au fost răniţi în urma impactului.

"Ambulanța se deplasa spre staţia Fieni. Autoturismul Logan a intrat pe contrasens, cu toate eforturile ambulanțierului de evitare, colţul stânga față al ambulanţei", a precizat Laurențiun Purcăroiu, șeful parcului auto al Ambulanței Dâmbovița.

Şoferiţa, ranită uşor, a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe de altă parte, a fost supusă de poliţişti probei cu etilotestul. Potrivit rezultatului, femeia avea o alcoolemie de 0,33 miligrame alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele femeii pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În plus, aceasta este cercetată şi pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
61901435
Nou exerciţiu de verificare a sistemelor de avertizare-alarmare a populaţiei, astăzi, în toate judeţele

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) continuă, miercuri, desfăşurarea lunară a exerciţiilor pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.

61951228
Momentul în care un autocar cu turiști cade în râpă, la Cheile Grădiştei. VIDEO

O manevră greşită făcută de şoferul unui autocar era să provoace o tragedie la Cheile Grădiştei, în Braşov.

61951231
Echipaj de poliție implicat într-un accident. O polițistă și colegul ei, duși la spital

Un echipaj de poliție aflat în misiune a fost implicat într-un accident, în județul Iași.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
România, țara taxelor care nu ajung la buget. Cum arată încasările statului față de media UE și restul lumii

Veniturile din taxe diferă foarte mult de la o țară la alta, în funcție de sistemul fiscal, nivelul de dezvoltare economică și celelalte surse de venit și, cel puțin la fel de important, capacitatea statului de a colecta dările.

Shutterstock oameni pe strada la universitate
Băncile ar putea avea obligații noi când acordă credite. Ce trebuie să verifice înainte de semnarea contractului

Un nou proiect de lege introduce reguli mai clare pentru prevenirea fraudelor cu date de identitate, pentru comunicarea notificărilor către consumatori şi pentru informarea acestora la încetarea unui contract de credit.

Smurd pompieri shutterstock 2254444171
Incendiu la Spitalul de Pneumofiziologie din Brașov. O pacientă a murit carbonizată

Tragedie, în Brașov. O tânără a murit carbonizată în urma unui incendiu produs duminică după-amiază, la Spitalul de Pneumofiziologie din oraș. Focul a izbucnit într-un salon aflat la etajul întâi al unității medicale.