Școlile românești au rămas fară biblioteci. Părinții au ajuns să cheltuie o avere pe materialele didactice

×
Publicitate

Din nepăsare, dar și din lipsă de bani, școlile românești au rămas fără biblioteci. Unele s-au închis cu totul, altele sunt goale.  

Astfel, părinții dau bani mulți pentru ca cei mici să descopere lectura. La initativa unei organizații, zeci de mii de cărți vor ajunge în instituțiile de învățământ.

Cererea pentru acest program, susținut și de o editură, este uriașă, dovada că proiectul reușește să acopere doar 10% din necesar.

Într-o școală din comuna Cernica, la câțiva kilometri de București, dascălii au accesat mai multe programe de finanțare pentru modernizarea bibliotecii școlare. Însă, au foarte puține cărți.

Profesor: „Avem un proiect. O carte pe lună. Clasele a VI-a și a VII-a. Elevilor li se propune un titlu și toți citesc același titlu. Sunt încântați copiii, comparativ cu ce aveam înainte, niște cărți mai vechi. Nu erau utile, erau prăfuite, rupte, copiii nu erau atrași. Noi nu avem prea multe. Avem vreo 300 actuale și atractive pentru copii, dar ne-am dori mult mai mult”.

Părinții sunt cei care cumpără cărți

În lipsa bibliotecilor, părinții sunt cei care cumpără cărți, doar că și acestea s-au scumpit cu peste 20% anul acesta.

Un studiu al unei librării arată că 20% dintre școli nu au o bibliotecă. Iar, cele care încă funcționează sunt slab aprovizionate. Același studiu arată că 70% nu au fonduri pentru cărți noi.

Reprezentant Salvați Copiii: „Până în prezent am ajuns în peste 200 de unități școlare, cu 25.700 de volume pentru aproape 100.000 elevi, alocând un buget de aproape 660.000 de lei. Sunt foarte multe solicitări. Nu am reușit să mulțumim pe toată lumea”.

Reprezentant librările online: „Într-adevăr, pentru bugetul unei familii medii, să achiziționeze toate cărțile pe care și le-ar dori copiii ar fi prea mult, o soluție sunt bibliotecile. Copiii ar trebui să aibă șanse egale la lectură și acces la educație, din ce am văzut, sunt școli în care copiii nu au acces nici măcar la lectura obligatorie”.

Copiii au acces gratuit la cărți digitale prin intermediul unor aplicații, doar că internetul nu este la îndemâna tuturor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62303967
e-SIGUR. Șoselele din România vor fi monitorizate cu un sistem automat de camere și radare

Șoselele din România vor fi monitorizate cu un sistem automat de camere și radare, iar șoferii prinși că încalcă legea vor primi amenzile direct acasă.  

62284409
Peste un miliard de tineri sunt în pericol să își piardă auzul. Avertismentul medicilor

Atenție la cât de des și de tare ascultați muzică în căști, ori la boxe. Un studiu care s-a întins pe 21 de ani arată că peste un miliard de tineri din toată lumea sunt în pericol să își piardă auzul, din cauza nivelului de zgomot, la care se expun.  

62303966
Demolare spectaculoasă la Doicești. În locul turnurilor dinamitate se va construi prima centrală atomică modulară din Europa

Imagini spectaculoase, surprinse în Dâmbovița, unde au fost detonate două turnuri ale unei termocentrale care nu mai funcţionează de 13 ani.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.