Schema prin care turiștii străini erau jefuiți în Centrul Vechi. Un american, ținut ostatic timp de o săptămână

×
Publicitate

16 barmani, animatoare, ospătari și administratori de la două cluburi din Centrul Vechi al Capitalei au fost trimiși în judecată pentru că au înșelat mai mulți turiști străini.

Anchetatorii susțin că suspecții le-ar fi luat telefoanele turiștilor și, după ce îi îmbătau, își transferau bani din aplicațiile bancare, pe care le accesau fraudulos. Un american a fost ținut ostatic aproape o săptămână, până când inculpații i-au retras de pe card zeci de mii de dolari.

Administratorii a două baruri din Centrul Vechi, ajutați de barmani, ospătari și animatoare, sunt acuzați că au furat din noiembrie 2023 până în mai 2024 de la turiștii străini peste 400.000 de lei, adică 82.000 de euro.

Anchetatorii susțin că angajații cluburilor îi îmbătau pe străini, apoi le umflau considerabil nota de plată. Erau atenți când tastau codul PIN al cardurilor și făceau plăți în contul barului. Unora le deblocau telefonul cu ajutorul funcției de recunoaștere facială, îndreptând dispozitivul spre fața clienților băuți.

Turiștii străini, victime în Centrul Vechi

Patru străini ar fi devenit victime în barurile din Centrul Vechi. Printre ei se numără și un cetățean american care a fost chiar lipsit de libertate. La sfârșitul lunii aprilie 2024, suspecții ar fi pătruns în apartamentul său și i-au furat laptopul, bijuteriile, două telefoane mobile, un card bancar și pașaportul. Pentru a face plăți de pe cardul lui, suspecții l-au încuiat cinci zile într-un club din Centrul Vechi, spun procurorii.

În fiecare zi, indivizii retrăgeau de pe cardul acestuia până la 2000 de dolari, limita impusă de banca americană.

„Inculpatul a efectuat 110 operațiuni financiare în valoare totală de aproape 210.000 de lei, fără consimțământul victimei (73 operațiuni de plată autorizate și 37 operațiuni de plată eșuate), utilizându-i cardul bancar”, după cum reiese din rechizitoriu. Abordat în același mod, un britanic a pierdut într-o singură noapte aproape 20.000 de euro, mai spun procurorii.

„În timp ce se afla în incinta clubului, inculpata a efectuat un număr de 13 tranzacții frauduloase în valoare totală de 93.000 lei prin tastarea codului de acces al telefonului victimei, profitând de starea sa de vulnerabilitate. Alte inculpate i-au distras atenția dansând lasciv în jurul acestuia și atingându-l în mod constant în zona abdomenului”, mai explică sursele judiciare.

Sute de mii de turiști străini, potențiale victime în Centrul Vechi al Capitalei

În cazul străinilor înșelați, suspecții sunt cercetați acum pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, ambele în formă continuată, dar și pentru furt calificat și lipsire de libertate.

Unii inculpați se află și acum în arest preventiv. Iar dosarul de urmărire penală a fost trimis spre judecare la Tribunalul București. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru pe bunurile suspecților.

Centrul Vechi atrage anual sute de amii de străini. Numai în primele zece luni ale anului trecut, 860.000 de turiști din alte țări au vizitat Capitala, conform datelor Institutului Național de Statistică. Cei mai mulți vin din Germania, Italia, Israel și Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Primele imagini din locul în care au murit cei doi adolescenți din Tulcea. Băiatul ar fi fost monitorizat prin GPS de părinți

Ancheta în cazul celor doi adolescenți găsiți morți într-o carieră de piatră de lângă orașul Tulcea se complică. Poliția nu a găsit până acum probe care să indice varianta sinuciderii și ia în calcul și un accident.

Romgaz vrea să devină furnizor, după modelul Hidroelectrica. Statul speră la prețuri „foarte competitive” pentru gaze

Cel mai mare producător de gaze de la noi, Romgaz, se pregătește să devină și furnizor, atât pentru populație, cât și pentru firme. Compania, controlată de stat, ar putea să facă primele oferte chiar în acest an.

Primarii vor avea mai puțini bani pentru modernizarea infrastructurii. Fondurile vor fi acordate după stadiul proiectelor

Cu facturi restante de aproape 6 miliarde de lei, primarii vor avea în acest an mai puțini bani pentru modernizarea drumurilor și a rețelelor de apă, canalizare și gaz.

Recomandări
Pădurea care arde mocnit de aproape un an în Arad. Ce se întâmplă în subteran. VIDEO

Fenomen neobișnuit într-un parc natural din Arad. O pădure arde mocnit de aproape un an. Pământul fumegă, iar copacii s-au transformat în interior în cărbuni încinși care se reaprind periodic.

Toamnă de foc la Parlamentul European. Cele trei mari proiecte care pot schimba Europa și miza uriașă a bugetului UE

La Strasbourg (Franța) începe de luni, 14 septembrie, și până joi (17 septembrie), o nouă sesiune plenară. Astfel, eurodeputații vor avea pe masă dosare ce cuprind economia, industria, securitatea continentului și banii europeni.

Pericolul care vine din America și poate zgudui lumea. SUA ar putea ajunge să se împrumute doar pentru a plăti dobânzile

Pe măsură ce costurile de împrumut ale Statelor Unite cresc, țara a ajuns într-un punct critic în care ar putea fi nevoită să emită datorie nouă doar pentru a plăti dobânzile aferente obligațiilor existente, scrie Reuters.