Scenariu sumbru în România: numărul cazurilor de Covid-19 se va dubla într-o lună. Explicația specialiștilor

×
Publicitate

În cel mult o lună am putea avea până la 1.600 de noi cazuri zilnice de COVID19. Este scenariul sumbru prognozat de Comitetul Naţional Ştiinţific care a stat la baza deciziei Guvernului de prelungire a stării de alertă.

Ritmul îmbolnăvirilor se va accelera, cred specialiştii.

Dacă ne uităm la graficul evoluţiei pandemiei de COVID19 în România este foarte clar că, în acest moment, am depăşit cu mult vârful înregistrat la sfârşitul lunii aprilie. Specialiştii au analizat media cazurilor zilnice la fiecare două săptămâni şi s-au concentrat pe perioada de după 15 mai, când a avut loc prima relaxare. Am avut, astfel, pe ultimele 2 săptămâni din mai o medie de 150 de noi cazuri zilnic, iar tendinţa era una de scădere.

A urmat apoi a doua etapă de relaxare după care s-a constat că am intrat iar pe un trend crescător, cu o medie a cazurilor zilnice care a urcat la 200.

După a treia etapă de relaxare de la 15 iunie, această tendinţă de creştere s-a accentuat, iar după 2 iulie când au fost înlăturate carantina şi izolarea prin decizia Curţii Constituţionale, creşterea aproape s-a dublat. Am ajuns astfel, între 1 şi 14 iulie, la o medie de 473 de cazuri zilnic. Practic, în ultimele 30 de zile de pandemie s-au înregistrat 34% din totalul cazurilor de COVID19 de la noi.

Şi iată care a fost evoluţia doar de la începutul lunii iulie, de când am început practic să avem cele mai mari valori înregistrate până acum cu 614 cazuri pe 9 iulie, 698 pe 11 iulie, 637 pe 14 şi 777 azi, cele mai multe de la începutul pandemiei.

În acest moment, e clar, spun specialiştii, epidemia se manifesta pe tot teritoriul României şi are caracter intracomunitar, adică apar mulţi bolnavi care nu ştiu exact persoana de la care s-au infectat, şi în multe judeţe avem focare, şi anume în Galaţi, Prahova, Dâmboviţa, Vâlcea, Braşov, Brăila şi Bucureşti. Partea proastă este ca în toate aceste judeţe sistemul medical este solicitat la maximum şi exista riscul ca spitalele de aici să nu mai poată primi alţi pacienţi cu COVID.

Autorităţile evaluează situaţia din fiecare judeţ pe trei niveluri. Nivelul de alertă este instituit în localităţile unde se înregistrează mai mult de 3 cazuri la 1000 de locuitori pe baza evaluărilor făcute de direcţiile de sănătate publică. Şi în acest moment avem 10 localităţi din 7 judeţe care au atins acest nivel, cel mai ridicat. Nivelul de atenţie este cel la care sunt plasate localităţile care au între 1 şi 3 cazuri la mia de locuitori situaţie în care se încadrează 122 de localităţi din 21 de judeţe, iar cel de monitorizare, cel mai scăzut, vizează localităţile care au între 0,5 şi 1 caz la mia de locuitori.

Pornind de la cifrele înregistrate în ultima perioadă, specialiştii spun că viteza evoluţiei pandemiei ar putea creşte în următoarea perioadă mai ales în context estival în care se creează aglomeraţii în multe zone turistice, aglomeraţii care nu pot fi ţinute sub control. Şi aşa arata prognoza de evoluţie a cazurilor de COVID19. În acest moment suntem aici, iar în cel mai rău scenariu într-o lună vom ajunge aici, adică la dublarea numărului de cazuri până pe la 1.4.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61974481
Ziua Aviației, sărbătorită luni în București. Programul mitingului aerian

La București, au început antrenamentele forțelor aeriene române pentru ''Ziua aviației''. Luni, Capitala va fi survolată de avioane și elicoptere într-un zbor simbolic.

62137244
Sprijin pentru copiii orfani. Cum sunt ajutați să își găsească locuință și serviciu

Imagini din leagănele comuniste, în care copiii orfani erau schinghiuti și înfometați, sunt un episod dureros pentru cei care și le aduc aminte. 200.000 de suflete chinuite au părăsit de atunci casele oferite de stat.

62137227
Bătrânii și copiii fără ajutor, afectați de scăderea donaţiilor pentru ONG-uri

Criza financiară generată de cea sanitară îi afectează din păcate și pe cei care vor să facă bine.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.