Potrivit unor surse din anchetă, între ei era un conflict mai vechi. Dintre cele 6 persoane implicate în incident, două au ajuns la spital.
Accidentul s-a petrecut joi noapte, pe un bulevard intens circulat din Iaşi. Potrivit unor surse din anchetă, cei doi şoferi, care se cunoşteau şi mergeau în aceeaşi direcţie, s-ar fi şicanat în trafic, după care s-au ciocnit violent.
În urma impactului, cele două maşini au fost proiectate pe trotuarul pietonal şi s-au izbit într-un stâlp de iluminare, o societate comercială şi un gard. Imaginile surprinse de un martor arată cum, după accident, începe scandalul între cei doi.
Şoferul de 19 ani îl atacă apoi cu spray lacrimogen pe rivalul său, de 24 de ani.
În total, 6 persoane au fost implicate în accident. Un pasager de 18 ani, care a avut nevoie de pompieri pentru descarcerare, a fost dus cu ambulanţa la spital.
Şoferul rănit cu substanţa toxică a mers singur la spital, după ce a părăsit locul accidentului. Potrivit poliţiştilor, acolo a refuzat prelevarea de probe biologice.
Cercetările continuă într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, tulburarea ordinii şi liniştii publice, părăsirea locului accidentului şi refuzul recoltării de probe biologice.