Astăzi, este încet-încet recucerită de mare și de natură, însă, având în vedere istoria sa întunecată, poate că este mai bine că această așezare cândva plină de viață a rămas tăcută, potrivit Express.
Insula Hashima este situată la aproximativ 15 kilometri de Nagasaki și a fost, odinioară, un important oraș minier. La apogeul său, la sfârșitul anilor ’50, insula găzduia peste 5.000 de locuitori care trăiau în blocurile sale impunătoare, ale căror ruine pot fi văzute și astăzi. Cunoscută inițial pentru minele sale submarine de cărbune, insula ascunde și o istorie extrem de sumbră.
Insula a fost cumpărată de Mitsubishi la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar în 1916 au început lucrările de construcție a blocurilor destinate muncitorilor. Aici existau o școală, o grădiniță, un centru comunitar și un spital. Pentru petrecerea timpului liber, locuitorii puteau merge la cinematograf sau puteau vizita numeroasele magazine de pe insulă.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, prizonieri de război chinezi și coreeni au fost obligați să muncească pe insulă, fie la construirea clădirilor, fie în mine. Aceștia au fost supuși unor condiții grele și periculoase de muncă de către Mitsubishi. Mulți au murit din cauza epuizării și a malnutriției. Estimările privind numărul victimelor variază între 137 și 1.300 de persoane.
„Insula Închisoare”, locul unde prizonierii au fost obligați să muncească
Cei care au lucrat aici au numit insula „Insula Închisoare” sau chiar „Insula Iadului”, o denumire care contrasta puternic cu imaginea aparent liniștită a orașului minier.
În anii ’70, rezervele de cărbune erau aproape epuizate, iar industria se afla în declin. Mulți locuitori au părăsit insula, iar până la mijlocul deceniului mina a fost închisă, toți cei care își făcuseră aici un cămin plecând definitiv.
În 2009, Japonia a solicitat includerea insulei pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Cererea a fost criticată de guvernele Coreei de Nord, Coreei de Sud și Chinei. Autoritățile sud-coreene au susținut că o astfel de decizie ar „încălca demnitatea supraviețuitorilor muncii forțate”.
În cele din urmă, Japonia și Coreea de Sud au ajuns la un compromis: insula putea fi inclusă pe lista UNESCO, cu condiția ca Japonia să ofere informații despre utilizarea muncii forțate în trecut.
Totuși, în 2021 s-a constatat că Japonia nu și-a respectat pe deplin angajamentul și nu a prezentat suficiente informații despre folosirea muncii forțate. În muzeul din Nagasaki dedicat istoriei insulei nu există, potrivit relatărilor, mărturii ale coreenilor despre munca forțată sau discriminarea de pe insulă. Mai mult, singura mărturie a unei persoane de origine coreeană susține că munca forțată nu a fost folosită niciodată.
