Au vârste între 16 și 56 de ani și sunt acuzați, printre altele, de trafic și complicitate la trafic de droguri de mare risc.

Unii ar fi și consumatori, spun anchetatorii.

La percheziții, au fost confiscate mai multe doze dintr-un drog de mare risc, dar și canabis, peste zece mii de lei și o mie de euro.

Potrivit probelor, trei membri ai aceleiași familii, ajutați de o minoră, ar fi vândut stupefiante în mod repetat.

Citește și
Licențe la comandă cu ajutorul IA: lucrările se vând online cu mii de lei, iar Poliția ar putea interveni direct

La o singură tranzacție încasau între 150 și aproape 2.000 de lei.

Ar fi devenit și furnizori pentru alți dealeri, care revindeau apoi marfa către consumatori.

Cinci persoane au fost arestate preventiv, iar alta va sta în arest la domiciliu 30 de zile.

Cea de-a șaptea a fost plasată sub control judiciar.