Prețurile pot ajunge la mii de lei. Pentru a limita fenomenul, un proiect de lege propune ca amenzile să poată fi aplicate nu doar la sesizarea universităților ci și după reclamația oricărei persoane urmată de verificări ale Poliției.
În această perioadă, anunțurile pentru lucrări la comandă apar la fiecare pas.
Fată: "Mi-a zis un tip că verișoara lui face licențe, dacă vreau să cumpăr."
Băiat: "Sunt oameni care caută, studenți mai mari, care au trecut deja prin asta, au experiență și pot să-i ajute, bineînțeles, cu ajutorul AI-ului".
Între timp, pe rețelele sociale și site-urile dedicate prețurile pot ajunge la peste 2 mii de lei pentru o lucrare.
Am contactat o persoană care susține că redactează astfel de texte. Pentru aproximativ 200 de euro, ne-a promis că finalizează documentul în cel mult două săptămâni
Altă persoană ne-a cerut 2 mii de lei și ne-a asigurat că, deși ar putea realiza lucrarea cu ajutorul inteligenței artificiale, aceasta nu va ridica suspiciuni la verificarea cu un soft.
"Nu apare niciun AI, numai în anul ăsta am făcut vreo 6 și nu a fost nicio problemă."
Pentru a descuraja aceste practici, un proiect legislativ, aflat acum în Camera Deputaților, modifică articolul 259 din Legea Învățământului Superior.
Dacă până acum polițiștii puteau interveni doar la solicitarea universităților, noua variantă ar permite aplicarea sancțiunilor și din oficiu, sau după sesizarea oricărei persoane.
Propunere legislativă pentru modificarea art. 259 alin.(6) din Legea învățământului superior nr. 199/2023:
"(6) Constatarea contravenției şi aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (5) se fac de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au competențe în domeniu, la solicitarea oricărei persoane fizice saujuridice de drept public sau drept privat, precum şi din oficiu."
Adrian Echert, iniţiator proiect de lege: "Văd tot mai multe reclame pentru astfel de servicii, adică pentru lucru care este ilegal, înseamnă că ceva nu funcționează acolo și aici era sincopa, de fapt că doar universitățile puteau sesiza."
Între timp, universitățile încearcă să țină pasul cu folosirea inteligenței artificiale în redactarea lucrărilor academice.
Nicolae Urs, prodecan Facultatea de Ştiinţe Politice și Administrative Cluj: ”La facultatea noastră, încep să fie puse întrebări de teorie din lucrare, încep să fie cerute bazele de date ale cercetării pentru a vedea dacă este făcută în realitate sau generată de un chatbot. Față de plagiat, tu ca profesor nu poți proba 100% că textul e generat de AI."
Amenzile atât pentru cei care vând cât și pentru cei care cumpără lucrări realizate cu ajutorul inteligenței artificiale pot ajunge la 200 de mii de lei.