Salvarea complicată a turistului căzut la cetatea Șoimoș în timp ce-și făcea selfie

×
Publicitate

Dorinţa de a-şi face un selfie artistic i-a adus numai necazuri unui turist imprudent, în vârstă de 45 ani.

El s-a urcat vineri seară pe unul dintre cele mai înalte ziduri ale cetăţii Șoimoș din județul Arad şi când a vrut să facă un salt să schimbe cadrul, a călcat strâmb şi a căzut. A suferit o fractură deschisă la picior şi a rămas suspendat la câţiva metri deasupra solului, pe nişte ruine. Cu mare greutate a fost coborât de salvatori pe targă, cu ajutorul unor frânghii. Apoi a fost operat de urgenţă.

Bărbatul a vizitat cetatea Șoimoș din judeţul Arad împreună cu un prieten. Încântat probabil de peisajul ce i se întindea în faţa ochilor, turistul a ţinut morţiş să-şi facă un selfie. În jurul orei 18:00, a decis să se caţere pe unul dintre cele mai înalte ziduri din cetate, pentru fotografia perfectă. Când a vrut să sară pe un alt zid, pentru a schimba cadrul, omul a călcat strâmb, şi-a pierdut echilibrul şi s-a prăbuşit pe ruinele de dedesubt. Amicul său a sunat disperat la 112.

George Pleșca, ISU Arad: "În prima parte a intervenţiei a ajuns un echipaj SMURD. Aceştia, după o urcare de 45 de minute, au ajuns la victimă, au constatat că are fractură deschisă şi i-au acordat ajutor medical. Au fost căutate mai multe variante pentru a putea fi coborâtă victima."

Rănitul a rămas suspendat la câţiva metri distanţă de sol. Misiunea salvatorilor a fost una dificilă.

Mihai Besesek, Salvamont Salvaspeo Arad: "Cel mai complicat a fost imobilizarea victimei şi coborârea ei de pe zidurile cetăţii de la o înălţime de aproximativ 15 metri. Nu aveam de ce lega corzile, au început să cadă bolovani, locul îngust. Toată operaţiune s-a făcut la lumina lanternelor, dar într-un final am reuşit să-l coborâm la baza peretelui."

Salvatorii s-au chinuit aproape 4 ore să aducă victima în siguranţă, la sol. Intrase în hipotermie şi avea o fractură gravă la un picior.

Simina Roz, purtător de cuvânt Spitalul Județean Arad: "Pacientul este acum în stare stabilă. Azi-noapte a fost operat după ce a ajuns la urgenţe cu fractură deschisă la gambă, iar medicii au decis să-l mai ţină sub observaţie medicală."

Cetatea poate fi vizitată oricând, pentru că este deschisă non-stop. Salvatorii spun că, din păcate, sunt mulţi turişti care se urcă pe ziduri, special pentru a face fotografii şi astfel ajung să se rănească.

Autorităţile spun că această modă a selfie-urilor periculoase nu poate fi oprită.

Anul trecut, doi tineri din Focşani s-au cocoţat pe un tren de marfă, care era oprit pe șine, pentru a-şi face un selfie. Ambii au murit electrocutaţi.

În ultimii 6 ani, în întreaga lume, 259 de oameni au decedat în timp ce îşi făceau poze cu telefonul mobil, susţine Institutului Indian de Ştiinţe Medicale.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
FOTO Soția fotbalistului de la FCSB a răbufnit la adresa suporterilor: ”Să vă fie rușine!”
Citește și...
Fost campion mondial la box profesionist, arestat pentru trafic de droguri. Gruparea acționa în Capitală

Un fost campion mondial la box profesionist a fost arestat preventiv după o operaţiune de anvergură a ofiţerilor de la combaterea crimei organizate.

Jurnalul Oficial al UE a publicat motivele pentru care Dragnea a dat în judecată Comisia Europeană

Cererea de chemare în judecată a Comisiei Europene, formulată de președintele PSD Liviu Dragnea, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Schimbare majoră în Programul Rabla 2019. Anunțul ministrului Mediului

Ministrul Mediului a anunţat sâmbătă că a emis un ordin prin care elimină obligativitatea ITP-ului pentru "mașinile care stau în curtea unui cetăţean", solicitată în cadrul Programului Rabla.

Recomandări
Ce urmează pentru Călin Georgescu după expirarea reținerii de 24 de ore. Noi detalii din dosarul instrumentat de DIICOT

Reținut pentru 24 de ore, Călin Georgescu și-a petrecut noaptea în arestul Poliției. Marți, procurorii vor propune instanței arestarea sa preventivă, pentru următoarele 30 de zile. 

Prima reacție a lui Nicușor Dan despre reținerea lui Călin Georgescu: „Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, despre un guvern PSD-AUR, că suntem într-un interval de 10 zile, şi trebuie să ne concentrăm dacă această nominalizare a lui Siegfried Mureşan va avea succes sau nu. 

Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.