Salvamont Brașov avertizează turiștii: evitați zona montană înaltă, pe fondul codurilor de vreme severă

62601434
Shutterstock

Salvamontiştii recomandă turiştilor care se află la munte sau care intenţionează să ajungă la munte în zilele următoare să evite deplasările în zona montană înaltă, în contextul avertizărilor de vreme rea. 

„Având în vedere avertizările meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont Braşov atrag atenţia asupra condiţiilor meteo periculoase prognozate pentru zona montană a judeţului Braşov în perioada următoare.(...) Recomandăm evitarea deplasărilor în zona montană înaltă pe durata avertizărilor, amânarea activităţilor alpine şi a traseelor de creastă, precum şi planificarea cu maximă responsabilitate a oricărei activităţi desfăşurate la munte. Informarea prealabilă asupra condiţiilor meteorologice, adaptarea itinerariilor la situaţia din teren şi utilizarea echipamentului adecvat sezonului de iarnă sunt esenţiale pentru prevenirea incidentelor”, transmit, vineri, oficialii Salvamont Braşov.

Avertismentele vin în condiţiile în care vineri, 26 decembrie, la ora 14:00, a intrat în vigoare o atenţionare meteorologică cod galben, ce vizează intensificări ale vântului, iar la munte ninsori viscolite. Rafalele de vânt vor atinge frecvent 70–80 km/h, iar în zona montană înaltă a Carpaţilor Meridionali pot ajunge la 90–120 km/h, determinând viscolirea zăpezii depuse.

Atenţionarea cod galben se menţine şi în intervalul 27 decembrie, ora 16:00 – 28 decembrie, ora 02:00, ccând viteza vântului va creşte, ajungând până la 90–110 km/h în zona înaltă. În perioada 28 decembrie, ora 02:00 – 29 decembrie, ora 10:00, pentru zona înaltă a Carpaţilor Meridionali este emis un cod portocaliu, meteorologii anunţând intensificări puternice ale vântului, cu rafale ce pot depăşi 110–130 km/h, ninsoare viscolită şi vizibilitate foarte redusă.

Salvamontiştii atrag atenţia că aceste condiţii vor conduce la diminuarea severă a vizibilităţii în zona montană, inclusiv prin transportul zăpezii deja depuse, chiar şi în zonele unde stratul de zăpadă este redus.

„Viscolul poate genera rapid acumulări neuniforme de zăpadă, formarea plăcilor de vânt şi dificultăţi majore de orientare, crescând semnificativ riscul producerii accidentelor sau al rătăcirii. În acelaşi timp, intensificările vântului vor amplifica considerabil senzaţia de frig. Temperaturile resimţite pot coborî rapid la valori critice, la care riscul de degerături apare într-un interval scurt de timp, iar hipotermia se poate instala accelerat, în special în cazul persoanelor insuficient echipate, al celor care subestimează condiţiile meteo sau îşi supraevaluează capacităţile fizice”, transmite Salvamont Braşov.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62601829
Grav accident în judeţul Olt, cu 11 maşini implicate. Momentul impactului, surprins în imagini. VIDEO
Un accident de amploare s-a produs pe Drumul Expres 12, în zona localității Optași Măgura, județul Olt, unde 11 autoturisme au fost implicate într-o coliziune.
62598902
Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
Douăzeci şi două de persoane au fost salvate în ultimele 24 de ore, în urma unor intervenţii ale salvamontiştilor, în toată ţara, cele mai multe apeluri fiind primite de salvatorii montani din Gorj, Lupeni şi Predeal, informează Salvamont.
62455913
Un pensionar condamnat pentru uciderea soției bolnave de cancer a fost grațiat de președintele Italiei
Un pensionar italian a fost grațiat pentru uciderea soției sale bolnave, reaprinzând dezbaterea despre sinuciderea asistată.