Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

×
Publicitate

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Experții europeni, chemați de urgență în zonă, urmează să propună soluții pentru a evita un dezastru natural. Deocamdată, salina turistică nu este în pericol.

Militarii ISU din județele vecine Harghitei au fost puși în alertă și li s-a cerut să fie pregătiți să plece, în orice moment, spre Praid, dacă situația se agravează. Viteza cu care se produc surpările îngrijorează - transmit geologii.

Nicolae Har, profesor la Departamentul de Geologie al UBB: „Aceste găuri de surpare se extind pe zi ce trece. În momentul în care se unifică, viteza cu care se va produce surparea va fi mai mare. E posibil ca în decurs de câteva zile să vedem o extindere semnificativă”.

Aici, cele mai multe cratere au ajuns și la o adâncime de peste 80 de metri, iar întreaga zonă din centru reprezintă suprafața cu risc major de prăbușire. Acolo, spun cei de la Societatea Națională a Sării, se află vechea mină, ieșită din expoatare.

Mina nouă și salina turistică se află dincolo de dealul de sare și mai încolo de acestea este Mina Telegdy. Acestea - deși și ele inundate - nu ar fi în pericol de prăbușire.

Constantin Dan Dobrea, directorul general Salrom SA: „Nu au apărut sufoziuni în zona galeriei de coastă și a minei Telegdy. Nu sunt probleme de niciun fel acolo. Au mai apărut niște sufoziuni de 4,5 - 5 metri în zona minei vechi”.

Experții europeni analizează situația. Institutul pentru Fizica Pământului va instala noi senzori. În zona inundată, dronele subacvaticele nu pot fi folosite din cauza salinității ridicate.

Pârâul Corund ar urma să fie deviat până pe 1 iulie

Petres Sandor, prefectul județului Harghita: „Se explorează și posibilitatea de a căuta roboți minieri care s-ar descurca în acel mediu salin”.

Apa din subteran a ajuns la 291 de grame de sare pe litru – aproape de saturație. Nu mai dizolvă sare, dar este greu de evacuat fără riscuri pentru mediu. Pârâul Corund rămâne contaminat și crește salinitatea în Târnava Mică. Valorile depășesc de peste două ori limita pentru apa potabilă. Autoritățile încearcă o diluare cu apă adusă dintr-un lac din apropiere, dar...

Sorin Rîndașu, șeful DSU al Administrației Apele Române: „Nu estimăm că se va putea furniza 24/24 apă potabilă pentru populație”.

Până la 1 iulie, autoritățile speră să reușească devierea pârâului Corund, prin țevi de mari dimensiuni.

La Praid, au ajuns vineri șeful DSU - Raed Arafat, ministrul Mediului - Mircea Fechet, ministrul Finanțelor - Tánczos Barna și ministrul Economiei - Bogdan Ivan.

Au loc discuții privind concluziile preliminare, după evaluările făcute de experții europeni împreună cu specialiștii români. Au fost solicitate măsurători, date tehnice și posibile scenarii de intervenție.

Vineri ar fi trebuit să fie deschiderea oficială a sezonului turistic. În loc de turiști, zona este supravegheată de jandarmi, iar autocarele fac doar scurte opriri.

Accesul spre mină este restricționat din cauza riscului crescut. Stațiile seismice au detectat vibrații în subteran, iar autoritățile vor să evite aglomerația de mașini în zona critică.

Între timp, solidaritatea trece granițele. În Ungaria, o campanie umanitară a reușit să strângă peste 150 de milioane de forinți – aproape jumătate de milion de euro. Guvernul de la Budapesta a anunțat că va dubla această sumă, iar banii vor fi direcționați către familiile afectate de dezastru.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism: Nu vrem vouchere de vacanţă pe post de praf în ochi, de doar 640 de lei net

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) îşi exprimă dezaprobarea fermă faţă de forma în care Guvernul intenţionează să taie a doua oară în acest an valoarea voucherelor de vacanţă.

Nouă dezinformare privind închiderea graniţelor. MAI le cere cetățenilor să se informeze din surse oficiale

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unei noi dezinformări pe platformele de social media prin care se distribuie mesaje legate de declararea Legii Marţiale şi închiderea frontierelor.

Bărbat internat la Sibiu, după ce ar fi fost împușcat în braț în Polonia. Polițiștii anchetează o poveste neclară

Un bărbat de 43 de ani din Ilfov a ajuns la spitalul din Sibiu, împușcat în brațul drept. Povestea pe care le-a spus-o medicilor și polițiștilor trebuie clarificată.

Recomandări
Explicația „contabilă” care a dus la scăderea statistică a inflației. Ce este efectul de bază

Inflația anuală din România a coborât la 6,2% în luna august 2026, de la 8,2% înregistrat în luna iulie, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Un general al Armatei Române, găsit împuşcat în cap, în Prahova. Ce au găsit anchetatorii lângă trupul lui

Generalul Dorin Ioniţă a fost găsit, vineri, împuşcat în cap într-un imobil pe care-l deţine în localitatea Păuleşti din judeţul Prahova. Lângă cadavrul său, anchetatorii au găsit un pistol, care, din primele verificări, era deţinut legal.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!