Rusia a emis un mandat de arestare pe numele Iuliei Navalnaia. De ce este acuzată văduva lui Aleksei Navalnîi

62465681
Getty

Rusia a anunţat marţi că a fost emis un mandat de arestare pe numele opozantei în exil Iulia Navalnaia, văduva lui Aleksei Navalnîi, decedat în februarie în închisoare, a consemnat AFP.

Văduva lui Navalnîi este acuzată de "participare la un grup extremist".

"Iulia Borisovna (Navalnaia) s-a sustras anchetei preliminare şi deci a fost înscrisă pe lista persoanelor căutate", a indicat serviciul de presă al tribunalelor din Moscova pe platforma Telegram.

Iulia Navalnaia trăieşte în exil.

Într-o postare pe X, Navalnaia le-a spus marţi susţinătorilor să se concentreze nu pe ordinul judecătoresc împotriva ei, ci pe lupta împotriva liderului rus Vladimir Putin. "Când scrieţi despre asta, vă rog să nu uitaţi să scrieţi principalul lucru: Vladimir Putin este un ucigaş şi un criminal de război", a scris ea. "Locul lui este în închisoare, şi nu undeva la Haga, într-o celulă confortabilă cu un televizor, ci în Rusia - în aceeaşi colonie (penală) şi în aceeaşi celulă de 2 pe 3 metri în care l-a ucis pe Aleksei", a adăugat ea.

Pe 16 februarie a.c., Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Vladimir Putin, a murit în într-o închisoare din Arctica în circumstanţe neclare. Văduva sa, susţinătorii săi şi liderii străini l-au acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că l-a asasinat pe opozant, care ispăşea în închisoare o lungă pedeapsă pentru 'extremism'. Kremlinul respinge aceste acuzaţii.

Articol recomandat de sport.ro
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Dani Alves și Joana Sanz divorțează! Cum explică decizia modelul spaniol
Citește și...
62465679
Plaja din România invadată de alge. Imaginile șocante au devenit virale pe rețelele sociale
La Năvodari, Marea Neagră arată ca o câmpie înverzită, după ce algele au invadat malul. Turiștii sunt deranjați de felul în care arată plaja, dar mai ales de mirosul greu.  
62465677
Fenomenul neplăcut care a apărut după închiderea Văii Oltului și anularea curselor TAROM. Ce au pățit mulți români
Închiderea pe timpul zilei a Văii Oltului și anularea curselor TAROM au umplut trenurile până la refuz. Cei care nu și-au făcut rezervare din vreme au constatat la gară că nu mai sunt locuri, în general, către mare și munte.
62465337
Șeful sindicatului piloților, întrebat dacă „inapții” de la TAROM au fost la medic între timp: „Să nu intrăm în alte detalii”
Piloții TAROM s-au întors la manșă, dupa ce, luni, unii dintre ei s-au declarat inapti pentru zbor, iar din această cauză au fost anulate zeci de curse și mii de oameni au rămas ai nimănui prin aeroporturi.