Românul care a dat alertele false cu bombă, supărat pe guvernare. Mesajul său

62018354

Bărbatul arestat preventiv în cazul alertelor cu bombă a declarat la audieri că este nemulţumit de faptul că actuala guvernare nu oferă locuri de muncă stabile şi determină oamenii să muncească la negru, potrivit actelor din dosar.

"Fiind audiat în calitate de suspect, Popescu Constantin a declarat că recunoaşte toate faptele cercetate în cadrul prezentului dosar, în care are calitatea de suspect. Inculpatul susţine că regretă faptele, motivaţia săvârşirii acestora fiind 'nemulţumirea de actuala guvernare' care nu oferă locuri de muncă stabile, determinând oamenii să muncească 'la negru'", se arată în dosar, relatează Agerpres.

Bărbatul a spus că este conştient că în urma apelurilor efectuate "au fost alertate mai multe instituţii ale statului cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale şi că mai mulţi angajaţi ai acestor instituţii au fost mobilizaţi'.

În dosar se precizează că uneori bărbatul s-a recomandat chiar cu numele său atunci când apelat 112 şi a anunţat bombele, în vreme ce altădată a spus că este membru al Statului Islamic "DAESH" sau Said Ben Laden.

"În data de 20 decembrie 2018, lucrători de poliţie (...) au fost sesizaţi de ofiţerul de serviciu din cadrul IPJ Braşov cu privire la faptul că (...) a fost apelat de o persoană de sex masculin (...) care s-a recomandat ca fiind Sazd Alzarkaui şi care a comunicat că 'un avion WizzAir va sări în aer într-o oră pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă'' şi ulterior că 'un avion va sări în aer deasupra aeroportului Otopeni într-o oră şi 30 minute'. Ulterior, aceeaşi persoană a solicitat o ambulanţă în zona oraşului Rupea din Braşov, ocazie cu care apelantul a fost identificat ca fiind Popescu Constantin", se arată în dosar.

În cel mai recent caz de alarmare, cel din 29 ianuarie, Popescu s-a recomandat ca fiind Said Ben Laden şi a susţinut că 'în zona Gării de Nord şi în zona Aeroportului 'Henri Coandă' se află două recipiente cu gaz sarin care vor sări în aer'.

"Pentru prevenirea oricărei situaţii de risc, specialiştii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române şi ai Serviciului Român de Informaţii au realizat controlul pirotehnic în cele două locuri, constatând că ameninţarea nu se confirmă", preciza DIICOT.

În aceeaşi zi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Prahova, cu sprijinul SRI, l-au depistat pe apelant în zona centrală a municipiului Ploieşti.

Miercuri, Curtea de Apel Braşov a admis propunerea formulată de procurorii Serviciului Teritorial Braşov al DIICOT şi a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62018683
Polonia a exportat 2.700 de kg de carne de vită suspectă spre UE, inclusiv în România

Polonia a exportat spre alte state membre ale Uniunii Europene o cantitate de 2.700 de kilograme de carne de vită suspectată că provine de la animale bolnave, a anunţat joi directorul Agenţiei Sanitare Veterinare din Polonia, Pawel Niemczuk.

62018646
Panouri ilegale, contra vaccinare, peste tot în țară. Autorii au strâns donații online

Chiar dacă gripa s-a dovedit mortală în anumite cazuri, peste tot în ţară au apărut panouri publicitare cu mesaje care induc ideea că vaccinurile nu ar fi tocmai bune.

62018624
Războiul declarațiilor privind apa potabilă din București. Firea a cerut ajutorul SRI

"Recomandăm locuitorilor Capitalei ca apa din reţeaua publică să nu fie folosită pentru băut, prepararea hranei sau în igiena personală!"

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Nivelul dunarii cernavoda
Nivelul Dunării, aproape de pragul critic la Cernavodă: „Veștile nu sunt grozave”. Cum încearcă autoritățile să evite criza

Între timp, autoritățile iau măsuri de urgență pentru a asigura apa necesară răcirii sistemelor de la Cernavodă. Nivelul Dunării a scăzut aproape de limita minimă de funcționare.