Noile reguli, care introduc plata eșalonată pentru economiile strânse, nu se aplică din ianuarie, ci abia după autorizarea sistemului de plată. Asta înseamnă că pensionarii pot alege încă între plata integrală sau treptat, pe o perioadă de cel mult cinci ani.

Cu o plată medie care depășește ușor pragul de 40.000 de lei, banii strânși în Pilonul 2 vor putea fi luați integral și anul viitor. Deși legea care prevede plățile eșalonate obligatorii intră în vigoare pe 5 ianuarie 2027, există o perioadă de tranziție, până când ASF autorizează primul fond de plată. Până atunci, banii din pensiile private se plătesc după normele actuale.

Cristian Pascu, președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România: „Legislația actuală prevede două variante: fie îți retragi toți banii, fie apelezi la plată eșalonată pe o perioadă de maximum 5 ani. Legislația aceasta va funcționa în continuare - până apare primul furnizor se aplică legislația actuală - oamenii, în continuare, pot să își retragă banii, fiind opțiunea lor dacă vor banii cash sau vor plată eșalonată.”

Potrivit datelor de la Casa de Pensii, numărul celor care au ajuns la vârsta pensionării a crescut constant în ultimul an, iar cei care au ieșit la pensie și-au retras întreaga sumă din contul privat de pensii Pilon 2. Foarte puțini au preferat plățile eșalonate. Pentru sumele care depășesc 3.000 de lei se plătesc CASS și impozit, potrivit regulilor fiscale în vigoare.

Între timp, furnizorii care vor face viitoare plăți își pregătesc documentele ca să obțină autorizațiile necesare. Cum procedurile pot începe abia după intrarea în vigoare a legii, primele plăți după noul sistem nu vor fi făcute prea curând.

Cristian Pascu, președinte al Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România: „Atunci aș estima, dar într-un scenariu optimist, că probabil că în ultimul trimestru din anul viitor ar trebui să apară primul fond de plată programat, primul furnizor. Septembrie, octombrie - cel mai devreme.”

Iar din acel moment se schimbă și regulile pentru cei care vor să își încaseze economiile.

Corespondent Știrile ProTV: „Un prag important este cel de 15.372 de lei, adică valoarea a 12 indemnizații sociale. Sub această sumă, banii din Pilonul 2 vor putea fi retrași integral, într-o singură tranșă. Pentru sumele mai mari, cel mult 30% vor putea fi încasați imediat, iar restul va fi plătit lunar, timp de cel mult opt ani sau, în anumite condiții, pe viață. Banii care rămân în cont nu stau însă nefolosiți, ci continuă să fie investiți, astfel că valoarea lor poate crește în timp.”

Potrivit datelor, activele Pilonului 2 au ajuns la aproximativ 247 de miliarde de lei, adică 47 de miliarde de euro, la sfârșitul lunii iulie 2026. În sistem sunt aproximativ 8,5 milioane de conturi.